Un brașovean de 54 de ani condamnat la 3 ani de închisoare de Judecătoria Brașov, pentru infracțiuni economice a fost prins astăzi, pe Aeroportul din Sibiu.
Brașoveanul a fost prins chiar în momentul în care intra în țară. El era căutat pentru punerea în aplicare a mandatului de executare.
După ce i-a fost verificat pașaportul, lucrătorii Aeroportului din Sibiu au anunțat Poliția.
Brașoveanul a fost reținut de lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu.
El va fi transferat la Brașov și predat Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, pentru întocmirea procedurilor privind încarcerarea.