O rampă de gunoi ilegală, de la marginea Brașovului, a fost salubrizată

Încă o zonă insalubră a fost curățată de proprietar, la somația polițiștilor locali de la Biroul Activitate Comercială și Protecția Mediului.

Este vorba despre o societate comercială care a înțeles care îi sunt obligațiile legale, încă de la primul avertisment emis de polițiștii locali.

Reprezentanții firmei în cauză s-au apucat să își ridice deșeurile aruncate la întâmplare, deșeuri provenite în principal din construcții și care riscau să se transforme într-o uriașă platformă de gunoaie chiar la marginea orașului.

Terenul se întinde pe aproximativ 3.000 de m.p. și este situat în cartierul Triaj, la limita dintre Brașov și Sânpetru, zonă care urmează să cunoască o dezvoltare urbanistică importantă, potrivit ultimelor proiecte ale administrației publice.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Proprietarul terenului (persoană juridică) a fost nevoit să salubrizeze o suprafață importantă, ținând cont de dimensiunea pe care începuse să o aibă depozitul improvizat de reziduuri.

Poliția Locală Brașov, prin Biroul Activitate Comercială și Protecția Mediului le readuce aminte tuturor proprietarilor din municipiu că, în conformitate cu OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, au obligația să își mențină salubre terenurile, în caz contrar sancțiunile prevăzute de actul normativ sunt între 3000 de lei și 6000 pentru persoane fizice, iar pentru cele juridice amenda poate ajunge și la 50.000 lei.

Agenții fac verificări în teren și monitorizează permanent situația din acest punct de vedere, cu scopul de a depista zonele contaminate cu deșeuri, pentru a lua măsurile legale care se impun în astfel de cazuri.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.