Înalte distincții primite de doi medici brașoveni. Este vorba despre comandantul Spitalului Militar Brașov, dr. Alexandru Keresztes, pentru intervenția salvatoare în focarul Covid de la Spitalul Județean de Urgență Focșani și Colonelul dr. Daniel Derioiu, directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă din Braşov, pentru eforturile depuse în gestionarea focarului de la Suceava. Şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, a decorat de Ziua Medicinei Militare patru medici militari care s-au remarcat „în linia întâi” a luptei împotriva răspândirii noului coronavirus.
„De Ziua Medicinei Militare am ales să recompensez oamenii care aduc şi întăresc prestigiul instituţiilor din care fac parte. Am avut aşadar plăcerea şi onoarea de a conferi patru decoraţii pentru patru medici militari care s-au remarcat „în linia întâi” a luptei împotriva răspândirii coronavirusului COVID-19. Pentru profesionalismul manifestat în îndeplinirea misiunilor încredinţate, am acordat „Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării” colonelului dr. Daniel Derioiu, colonelului dr. Alexandru Keresztes şi locotenent-colonelului Constantin Vlase şi „Emblema de Merit în Serviciul Armatei României clasa a II-a” colonelului dr. Doina Baltaru. Ei sunt adevăraţii eroi ai zilelor noastre şi merită respectul, admiraţia şi recunoştinţa noastră. Le mulţumesc acestor camarazi care au făcut cinste şi au contribuit la imaginea Armatei României. Au răspuns primii prezent la solicitarea de sprijinire a spitalelor civile, greu încercate de pandemie. Spiritul lor de sacrificiu, dedicarea şi efortul supraomenesc pe care le-au depus în plină criză sanitară au adus onoare sistemului medical militar românesc”, a scris şeful SMAp, vineri, pe pagina sa de Facebook.
- Colonelul dr. Daniel Derioiu, directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă din Braşov, a preluat, temporar, în aprilie, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă de la Suceava, unde se înregistra cel mai mare focar de COVID-19 din ţară
- Colonelul dr. Alexandru Keresztes, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă din Braşov, a condus timp de trei săptămâni Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani, unde foarte multe cadre medicale erau infectate cu noul coronavirus
- Locotenent-colonelul dr. Constantin Vlase, directorul medical al Spitalului Militar de Urgenţă din Galaţi şi medic specialist în boli infecţioase, a preluat în aprilie comanda Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, alt focar de COVID-19
- Colonelul dr. Doina Baltaru, comandantul Spitalului Militar de Urgenţă din Cluj-Napoca şi prima femeie care a preluat comanda unui spital militar din România, s-a oferit prima să plece voluntar la Suceava, precizează şeful SMAp. „A rămas totuşi să conducă spitalul care a contribuit cu cel mai mare număr de cadre medicale detaşat în ţară în timpul pandemiei”, mai scrie generalul-locotenent Daniel Petrescu.
Ziua medicinei militare este marcată în fiecare an pe data de 21 august.