Tichet social pentru sprijin educațional – sprijin pentru elevii defavorizați din Brașov

Direcția de Asistență Socială Brașov informează că în conformitate cu prevederile OUG nr.133/2020 a fost aprobată Schema națională de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, în valoare de 500 lei/ an școlar.

Acest sprijin se acordă copiilor celor mai dezavantajaţi din învăţământul de stat primar, gimnazial și preșcolar, respectiv:

copiii înscriși în învățământul primar și gimnazial care se află în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară, respectiv 1115 lei;

copiii înscriși în învățământul preșcolar. Având în vedere că în cazul preșcolarilor există venituri care nu se iau în calcul la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, reprezentanții copiilor preșcolari sunt rugați să contacteze Direcția de Asistență Socială Brașov la numărul de telefon 0727 753747.

Până în data de 08.09.2020 se depun cereri de înscriere în programul pentru acordarea tichetului social pe suport electronic pentru sprijin educațional. Cererea trebuie să fie însoțită de copii ale documentelor de identitate și acte doveditoare ale veniturilor pe membru de familie realizate în luna iulie 2020.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

 Cererea de înscriere se poate descărca de pe site –ul Direcției de Asistență Socială Brașov www.dasbv.ro.

Solicitările se transmit pe e-mail dasbv@dasbv.ro sau la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov din str. Panselelor nr. 23, în intervalul orar 08:30-16:00 și joi în intervalul orar 08:30-18:00.

După analizarea și aprobarea cererii de înscriere Direcția de Asistență Socială Brașov va ține legătura cu persoanele îndreptățite și le va oferi îndrumare în vederea completării dosarului cu actele necesare pentru a beneficia de acest drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.