Avertisment DAS Brașov: ‘Doar azi și luni se distribuie măștile gratuite’

Direcția de Asistență Socială Brașov îi avertizează pe beneficiarii măștilor gratuite de protecția să se prezinte de urgență la sediul instituției pentru a intra în posesia lor. „Doar astăzi și luni se pot ridica măștile” se arată în comunicatul DAS Brașov. Din cele 6024 persoane beneficiare a măștilor gratuite, doar 341 s-au prezentat până acum la sediul instituției.

„Referitor la distribuirea măştilor de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate în baza OUG nr. 78/2020 reamintim brașovenilor că acestea mai pot fi ridicate doar astăzi și  luni 14.09.2020 de la sediul Direcției de Asistență Socială Brașov din str. Panselelor nr. 23 între orele 08.30 – 18.30, cu pauză între orele 11.00 – 11.30 pentru dezinfecție.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor”, coordonate de Romeo Couți, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov

Pentru municipiul Brașov au fost repartizate de la Direcția de Sănătate Publică Brașov măști pentru un număr de 6024 de persoane, iar în prima zi s-au au intrat în posesia măștilor 341 de persoane.

Referitor la persoanele beneficiare ale sistemului public de pensii, cu pensii în valoare de până la 800 lei inclusiv facem mențiunea că aceste mășți se cuvin beneficiarilor indiferent de vârstă (exemplu copii orfani care primesc pensie urmaș, pensie invaliditate sau pensie socială)

Reamintim că se acordă un număr de 50 de măşti de protecție pentru fiecare persoană și ne dorim ca acestea să ajungă la toți cei care au nevoie de ele”, se arată în comunicatul Direcției de Asistență Socială Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.