Dosarul în care Scripcaru este acuzat de șantaj, strămutat la Tribunalul Covasna

George Scripcaru și directorul RATBV George Cornea s-au ales cu dosare penale pentru șantaj, respectiv complicitate la șantaj, instrumentate de procurorii DNA.

Primarul, încă în funcție, și directorul RATBV sunt acuzați că au făcut presiuni, în luna august, asupra unei firme care administra spațiile publicitare din mijloalele de transport în comun din municipiu, pentru blocarea clipurilor electorale ale contracandidaților lui Scripcaru.

În schimb, firmei i se cerea să difuzeze materiale informative care să sublinieze realizările lui Scripcaru în timpul ultimului mandat.

Dosarul, care a ajuns inițial în fața judecătorilor brașoveni a fost strămutat la Tribunalul Covasna, printr-o decizie a Curții de Apel, la cererea procurorilor DNA.

Citeste și:  Modificări temporare pe traseele de autobuz din Brașov, începând cu 30 noiembrie

Cererea de strămutare a fost bazată pe influența pe care George Scripcaru o are la Brașov, din pricina funcției avute, existând suspiciunea că decizia ar putea fi influențată în favoarea edilului.

One thought on “Dosarul în care Scripcaru este acuzat de șantaj, strămutat la Tribunalul Covasna”

  1. Nu e singura suspiciune.Dacă studiati dosarul 23597/62 2016 o să constatati cum a angajat servicii de avocatură ,fără să tină cont de o incheiere penală definitivă unde avea obligatia să readucă un spatiu de locuit la situatia anterioară vănzării acestuia către un defunct. A ascuns această situatie complexă a acestui dosar si a obtinut o hotărăre a Consilului Local pentru a acoperii această infractiune făcută de UAT BV. si SC RIAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.