Marian Kerekes, jucătorul care a marcat trei goluri în Liga a 3-a pentru ACS Kids Tâmpa, are o poveste aparte față de colegii săi, în marea lor majoritate crescuți la grupele de juniori ale clubului brașovean. Atacantul de 24 de ani a crescut în Italia, făcând parte dintr-o academie de sub tutela cunoscutei grupări Reggina Calcio
„Tata era plecat deja acolo și a decis să ne ia pe toți lângă el, în Italia. Am terminat acolo școala generală și liceul. Am început fotbalul la vârsta de cinci ani, la o academie numită ASPI Padre Monti, asociată cu Reggina Calcio, echipă din Serie A la acea vreme, acum în Serie B. Mulți jucători din academie erau promovați în lotul Regginei”, își amintește jucătorul.
A trecut prin toate categoriile de vârstă ale academiei, iar la 16 ani a debutat în echipa orașului în care locuia, în regiunea Calabria: „Mă bucur că am crescut într-un mediu profesionist, asta m-a ajutat mult și ca persoană. În urma unor evoluții bune, am fost mândru să apar de câteva ori în Gazzetta del Sud, unul dintre cele mai importante ziare din acea parte a Italiei. M-am întors în România din pricina unor probleme personale, nu mi-a fost ușor să mă readaptez, trebuie să recunosc. Atât cu stilul de viață, personal, dar și profesional”.
A decis să se alăture tânărului lot al Kids Tâmpa, deși a avut și alte variante din Liga a 3-a și spune că să bucură de alegerea făcută. „Am fost îndrumat de domnul Vasile Tatarciuc, cu care am lucrat la echipa Tărlungeniului. Tâmpa a fost cea mai bună variantă pentru mine. Antrenorii muncesc mult pentru ca noi să progresăm, iar noi suntem motivați să creștem. Suntem tineri, învățăm din greșelile făcute, am avut pași greșiți, dar și lucruri bune făcute. Văd echipa pe un drum destul de bun, cred că suntem în evoluție și astfel vor veni și mai multe rezultate pozitive. Am încredere în echipă, în colegi, cu voință vom demonstra aceste lucruri. Personal, mi-am propus să dau cât mai mult și să îi ajut pe tinerii meci colegi. Sper să mai marchez goluri destule, să fiu în formă, să excelez și să mulțumim staff-ul tehnic”, a încheiat atacantul.