Jandarmii braşoveni sunt Supermani – astăzi au salvat vieţi

Jandarmii braşoveni continuă campania de donare de sânge, atât de util pentru unităţile sanitare, în lupta pentru salvarea de vieţi. Astăzi, 60 de jandarmi s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sanguină, în calitate de donatori. Împreună, sunt un super-erou, au declarat cu modestie jandarmii, cărora, le putem mulţumi pentru acest efort colectiv.

,,Ne-a întrebat cineva dacă Superman este și el jandarm. Din motive obiective nu putem să răspundem la această întrebare, dar vă putem spune că aceasta este cea de a VI-a campanie de acest gen, pe care am desfășurat-o din anul 2017 până în prezent, timp în care cei peste 400 de colegi ai noștri au ,,vărsat” aproximativ 200 de litri de sânge pentru cei care au nevoie și astfel s-au adăugat listei ,,eroilor” care se implică zilnic în viața comunității.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Poate că Superman este un personaj colectiv, care, astăzi, a fost întruchipat de cei 60 de jandarmi, cărora li se vor mai adăuga mâine încă 20 și care întregesc cercul oamenilor cărora le pasă de cei din jur”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.