Unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile, Diego Armando „El Pibe d’Oro” Maradona, a murit ieri la vârsta de 60, în locuința sa din Tigre, în urma unui infarct.
În filmul lui Nae Caranfil din 2002, Filantropica, personajul Pavel Puiuț, interpretat de Gheorghe Dinică, îl invită pe Ovidiu Gorea (Mircea Diaconu) să privească prin geamul demisolului câte milioane de „nimeni” trec pe stradă.
Asta nu înseamnă că e rău sa fii „nimeni”. Evident, nu toată lumea e „nimeni”. Sunt oameni care nu sunt sau nu vor sa fie în lumina reflectoarelor și care fac o treabă minunantă în varii domenii.
Există, însă, și starurile. Oamenii care fac din munca lor o artă, oamenii care scot alți oameni în stradă, oameni, care, cu al lor talent, sunt de cele mai multe ori remediu temporar, poate chiar permanent, pentru marile probleme ale semenilor, de la sărăcie și foamete, până la maladie și depresie.
De fiecare dată când o astfel de stea piere, sperăm să apară alta în loc, fără a da uitării satifacțiile aduse de cele plecate, de timpuriu, pe alte ceruri. Atunci când pleacă dintre noi astfel de oameni, în spatele ochilor ni se derulează scenele de bucurie pe care le-am trăit, create de acești amfitrioni ai fericirii. Ieri a plecat Diego pentru că Dumnezeu și-a vrut Mâna înapoi.
Micuțul Vrăjitor din Villa Florito
Maradona s-a născut în 1960, pe 30 octombrie, în districtul Lanus, în sudul capitalei Buenos Aires, dintr-o familie săracă din provincia Corrientes, la nord-est de metropola argentiniană. A fost primul băiat născut după cele patru surori ale sale, având doi frați mai mici: Hugo, poreclit El Turco și Raul Alfredo Lalo, ambii fotbaliști profesioniști, care au activat și la cluburi, ce-i drept, modeste din Europa.
Zona în care s-a născut a mai produs și alți semi-zei precum Horacio Acavallo, campion mondial la box, cântărețul Ricardo Montaner și, poate cel mai important, Sandro de America, părintele rockului argentinian, primul muzician latino-american care a cântat la Madison Square Garden, un fel de Caetano Veloso al Argentinei.
La vârsta de opt ani, Diego Armando a fost descoperit la clubul de cartier Estrella Roja, făcând rapid pasul spre echipa de juniori a celor de la Argentinos Juniors. Francisco Cornejo, cel care l-a descoperit, spunea că atunci când l-a văzut jucând i-a cerut un act de indentitate pentru că nu credea că avea opt ani. „Credeam că ne păcălește, pentru că deși avea corp de copil, juca fotbal la fel ca un adult. Când ne-am dat seama că nu ne minte am decis să ne dedicăm cu totul talentului său.” Patru ani mai târziu, „El pibe d’oro” făcea jonglerii în pauzele meciurilor de pe teren propriu ale clubului Argentinos Juniors.
Omul-Record
În 1976, la 16 ani fără zece zile, Maradona debutează pentru echipa mare într-o partidă cu Talleres. Nu a marcat atunci, dar a impresionat instantaneu după ce a driblat un adversar printr-un procedeu tehnic pe care englezii il numesc nutmeg( minge printre picioare). Maradona a spus despre momentul debutului că a simțit că ține cerul în mâini. Primul gol a venit la trei săptămâni de la debut impotriva echipei actualului Papă, San Lorenzo. În cei cinci ani petrecuți pe terenul care îi poartă numele din 2004, Diego a înscris 115 goluri în 167 de partide.
A fost transferat pentru uluitoarea sumă de patru milioane de dolari la Boca Juniors, deși rivala River Plate îi oferea un salariu mai mare. A refuzat motivând că și-a dorit tot timpul să joace la Boca. A stat un an la echipă, cu care a caștigat campionatul, de altfel singurul trofeu din prima ligă argentiniană pentru Maradona. A urmat transferul la Barcelona în 1982, pentru o altă sumă fabuloasă: 7,6 milioane de dolari.
Acolo, a cucerit doar Copa del Rey, reușind însă ceva ce doar Iniesta și Ronaldinho au mai izbutit apoi. Un „standing ovation” pe Santiago Bernabeu într-un „El Clasico”, în iunie 1983. Totuși, perioada petrecută în Catalunia nu a fost cea mai bună din carieră fiind marcată de o hepatită, o bătaie generală în finala cupei și o accidentare gravă la gleznă după un fault al „Macelarului din Bilbao” Adoni Goikoetxea, gest considerat ca fiind unul dintre cele mai brutale din istoria fotbalului spaniol.
Chiar și așa, Maradona a reușit in doi ani sub tricoul Barcei 38 de goluri în 58 de partide. Momentul bătăii generale, sub ochii regelui Spaniei, cauzată tot de un duel cu Goikoetxea, de această dată sub auspicii xenofobe, a fost prea mult pentru oficialii catalani care au spus că Diego și Barcelona nu mai pot merge pe același drum. Astfel, a urmat transferul la Napoli, cea mai importantă echipă din cariera sa.
„ … cealaltă Italie a fost învinsă, un nou imperiu s-a născut”
Pe 5 iulie, 1984, Maradona ajunge la Napoli, fiind întâmpinat de 75000 de fani pe „vulcanul” San Paolo. Fanii napoletani l-au văzut pe Diego ca fiind salvatorul echipei, în contextul discrepanțelor fotbalistice dar și economice și sociale dintre nordul și sudul Italiei.
Până la momentul sosirii argentinianului la Napoli, nicio echipă din partea de jos a „cizmei” nu câștigase campionatul, care era dominat de formațiile din nord și centru, adică cele două echipe din Milano, dar și Juve și Roma. Presa locală a acelor zile titra: „Deși nu avem primar, case, școli, autobuze, locuri de muncă și salubritate, nimic din acestea nu mai conteaza, pentru că-l avem pe Maradona”. Iar fanii au mereu dreptate.
Maradona s-a integrat foarte repede în Fuorigrotta, cartierul echipei. A primit banderola de căpitan și i-a facut pe fani să uite de probleme în care zona se afla în acei ani. Cu el la cârmă, Napoli câștigă primul sezon din istoria clubului în sezonul 1986-1987, fapt care a declanșat o nebunie sub Vezuviu.
„Celebrările erau tumultoase, fiind organizate petreceri stradale care făceau orașul să arate precum un carnaval. Părea că lumea s-a întors cu susul în jos”. „Demonstrațiile” au umplut orașul vreme de aproape zece zile. Fanii au organizat înmormântările rivalelor Juventus și A.C. Milan, arzând sicrie cu insemnele celor două echipe, anunțând moartea lor în mai `87. A fost momentul în care napoletanii au stabilit că „cealalată Italie” a fost invinsă, iar noul imperiu de culoare albastră s-a născut.
Orașul a devenit „Maradonesc”. Au apărut picturi cu zeul argentinian pe pereții clădirilor cu însemnătate istorică, iar nenăscuții copii urmau să poarte numele salvatorului din America de Sud.
Napoli câștigă din nou campionatul italian în 1989-1990, dar și Copa Italia în 1987 și Cupa UEFA în 1989.
Decăderea Băiatului de Aur
Pentru Maradona, însă, începeau problemele personale. A început să consume cocaină, încă de când era la Barcelona, fiind amendat de club pentru repetate absențe de la antrenamente și meciuri, s-a aflat în mijlocul unui scandal din cauza unui fiu nelegitim și, poate cel mai grav, a legat o prietenie cu oamenii din conducerea organizației mafiote Camorra.
La începtul anilor `90, după Campionatul Mondial din Italia, Maradona a fost testat pozitiv în urma unui test antidrog și a fost suspendat din activitatea sportivă pentru 15 luni. După ce a revenit, a plecat de la Napoli, semnând cu Sevilla, deși era curtat de Real Madrid și Marseille. După doar un an petrecut in Spania, s-a întors în Argentina, în 1993, la Newell`s Old Boys, retrăgându-se din fotbal de la Boca Juniors, 1997.
Mâna lui Dumnezeu și Golul secolului
Maradona a jucat la naționala Argentinei din 1977, când a debutat la vârsta de 17 ani într-un meci cu Ungaria, până în 1994. A jucat la 4 campionate mondiale, în 1982, 1986, 1990 și 1994.
În 1982, a marcat două goluri într-o partidă cu Ungaria, însă naționala țării sale nu a reușit să apere trofeul câștigat în 1978, fiind eliminate în faza a doua a competiției.
În 1986, Argentina câștigă Cupa Mondială, 3-2 în finala cu Germania de vest, Maradona marcând de cinci ori și oferind tot atâtea pase decisive. Două dintre aceste cinci goluri aveau să schimbe fotbalul pentru totdeauna. După ce eliminase Uruguayul în optimi, Argentina întâlnea Anglia pe stadionul Azteca din Mexico City, într-o partidă care decidea una dintre cele patru semi-finaliste. Primul gol a fost unul care astăzi nu ar fi validat de nicio brigadă de arbitri. Este celebra reușită cu mâna a argentinianului, denumită „La mano de Dios”.
Maradona a recunoscut în 2005 că a lovit intenționat balonul cu mâna fiind conștient de ilegitimitatea golului. La patru minute după ce Dumnezeu a întins mâna din ceruri pentru El Pibe d’Oro, acesta a arătat lumii de ce era cel mai bun din generația sa. O cursă de peste 50 de metri, cinci adversari driblați, printre care și legendarul portar Peter Shilton, încheiată cu un gol care va rămâne pentru totdeauna în istoria acestui sport. Este un gol pe care parcă îl moștenește fiecare generație nou-venită. Reușita a fost votată sub numele de Golul Secolului XX, în 2002, în urma unui sondaj efectuat de site-ul FIFA. Doi ani mai devreme, Maradona și Pele au fost declarați cei mai buni fotbaliști ai secolului.
În 1990, Albiceleștii ajung, din nou, în finală, dar pierd în fața echipei pe care o invinseseră în ultimul act, cu patru ani în urmă. Diego Maradona nu a făcut un turneu strălucit fiind jenat de o accidentare la gleznă care nu l-a putut lăsa să repete performanța individuală din 1986. În acest campionat, Argentina a remizat cu România, scor 1-1.
Ultimul campionat mondial la care a fost prezent uriașul Argentinian este, totodata, și cel de vârf al generației noastre „ de aur”. Maradona a marcat în prima partidă cu Grecia și fiind pasator decisiv în jocul cu Nigeria, la finalul căruia a fost supus testului anti-doping, care a ieșit pozitiv și, care, l-a scos prematur din turneu. A fost ultimul joc la echipa naționala. În total, 91 de apariții și 34 de goluri.
Viața de antrenor
Ca antrenor, Diego nu a reușit să împlinească nici măcar un sfert din ceea ce a reușit ca jucător. După două tentative nereușite cu echipe locale la jumătatea anilor 90, acesta dispare din viața sportivă, căzând tot mai adânc în dependență de cocaină. După 2000, devenise supraponderal, cântărea 130 de kilograme, suferea de hepatită acută și era dependent de alcool. În plus, guvernul Italian l-a anunțat în 2009 că are datorii de peste 37 de milioane de euro. Maradona plătise taxe în valoare de doar 42000 de euro, două ceasuri de lux și o pereche de cercei de aur.
Ca o revitalizare a imaginii sale, dar și ca o potențială nouă intervenție divină, Diego Maradona a fost numit antrenor al Argentinei în 2008, cu doi ani inainte de mondialul din Africa de Sud. Argentina câștigă grupa cu punctaj maxim, elimină în optimi Mexicul, dar este zdorbită de Germania cu 4-0, iar Maradona își incheie activiatea internațională de antrenor.
Episoadele care au urmat nu includ nume sonore din lumea fotbalului. În 2018 a fost numit noul patron al clubul bielorus Dynamo Brest, titulatură care a durat doar două luni. În ultimul an a fost antrenorul celor de la Gimnasia de la Plata.
„The man, the myth, the legend”
Diego Armando Maradona este unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie și unul dintre varfurile sportului. Paradoxul imens pe care l-a creat acesta este că, desi nu a fost intocmai un exemplu în afara terenului și că orice alt om ar fi fost considerat un paria, mai ales în dogma romano-catolică a Americii de Sud, pentru ce a făcut în teren, Maradona este un zeu, o figură divină, un protector al țării și un super-erou.
Într-un interviu din 2013, Diego a spus: „Știți ce jucător aș fi putut fi dacă nu luam droguri? Am 53 de ani, dar viața mea n-a fost una normală. Am trăit cât pentru 80 de ani”. Dar argentinienilor nu le-a păsat de acest lucru. Orice gol, orice dribbling insemna pentru poporul lui Maradona o binecuvântare, o distanțare de dificultățile pe care concetațenii săi le trăiau în cotidian.
Să nu uităm că Argentina a trecut prin dictaruri militare și momente deosebit de frustrante. Probabil că de asta, el s-a simțit atât de bine la Napoli. Pentru el, acest oraș a reprezentat Argentina de peste mări și țări. „Nu mai conteaza nimic, îl avem pe Maradona!”
Argentina îl mai are pe Messi, care deși este, probabil, cel mai talentat fotbalist din istorie, nu-l va întrece niciodată în popularite pe Maradona. Probabil ca nici nu-și propune, iar vremurile s-au schimbat, fotbalul romantic a murit.
În cultura populară, Maradona este la fel de prezent ca în cea sportivă, fiind multe cântece închinate Băiatului de Aur din provincial Lanus. „La vida tombola” al lui Manu Chao este, probabil, cel mai cunoscut. A fost subiect de film și nu doar o singură data, ci de vreo patru ori, trei dintre ele având structură de documentar, precum „Maradona by Kusturica”, un mockumentaro-reality show discret și poate prea obscur și documentarul „Diego Maradona” al lui Asif Kapadia, nominalizat la BAFTA și Cannes.
Totuși, elementul artistic cel mai apropiat de momentul în care Maradona a plecat, lăsând lumea sportivă mult mai săracă, este „El camino de San Diego”, un film despre Tati Benitez, un argentinian care află că Maradona este internat într-un spital din capitală și care se oferă să-I aducă la pat un leac făcut dintr-o rădăcină de copac pe care l-a descoperit el.
În urma dispariției, Napoli, clubul la care Maradona a făcut istorie, a anunțat că va schimba numele stadionul din „San Paoli” în „Diego Armando Maradona”
Fără contextul pandemic, cu siguranță că la Napoli și la Buenos Aires am fi văzut cohorte de fani îndurerați care să-l conducă pe Diego pe „El último camino d’Oro„. Înmormântarea lui Maradona ar fi fost echivalentul funeraliilor Evitei Peron.
Diego Armando Maradona a murit ieri la vârsta de 60 de ani, la două săptămâni după ce fusese externat din spital unde suferise o intervenție chirurgicală pe creier. Înima lui în care au intrat toți confrații lui vreme de mulți ani a cedat.
Se spune că l-a certat pe Papă pentru luxul de la Vatican și că a fost chemat de Escobar să joace o miuță în inchisoarea sa. Se mai spune că a avut opt copii, trei dintre ei făcuți atunci când a fost trimis în Cuba pentru a scăpa dependețe. A avut un mare idol, pe George Best. Destinul a făcut ca cei doi să moară în aceeași zi, la 15 ani diferență.
Când Maradona s-a retras din fotbal, argentinienii au fost in stare de șoc. Acum Maradona a murit, iar președintele Alberto Fernandez a declarat trei zile de doliu national. „Ne-ai dus pe toate culmile lumii. Ne-ai făcut cei mai fericiți. Ai fost cel mai mare dintre toți. Îți mulțumim că ai existat, Diego. O să ne fie dor de tine pentru tot restul vieților noastre”.
