ULTIMĂ ORĂ Regulamentul parcărilor din Brașov a fost modificat: Iată noutățile

Consiliul Local Brașov, întrunit astăzi în ședință ordinară a luat în discuție modificarea regulamentului parcărilor de pe domeniul public.

Consilierii au modificat unele prevederi care i-au nemulțumit pe riverani, modificările de azi permițându-le acestora să parcheze fără să fie taxați în parcările amenajate pe o rază de 200 de metri distanță.

Totodată, modificările de astăzi au eliminat taxarea pentru ocuparea locurilor de parcare după ora 20.00 și în zilele de duminică.

Iată modificările prevăzute:

În parcările publice cu plată exploatate direct, prin delegare de gestiune sau prin concesionare, staţionarea autovehiculelor este permisă numai prin plata tarifului de parcare, care se aplică pentru intervalul orar 8:00 – 20:00, de luni până sâmbătă inclusiv (in vechiul regulament era de luni pana duminica, 24h/24h)

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

A fost redefinita si notiunea de riveran. Pana acum riveranii erau persoanele fizice care au domiciliu in dreptul parcarii, acum Abonamentul tip riveran se eliberează persoanelor fizice care au domiciliul sau reședința în zona parcării. Deținătorii abonamentului tip riveran vor putea parca în orice loc disponibil, pe o rază de 200m, cu condiția ca locul de parcare să se afle în aceeași zonă de tarifare.

Aceasta interdictie a fost abrogata: ,,Nu se vor elibera abonamente de tip riveran persoanelor fizice şi juridice care sunt proprietare de apartamente în imobilele de locuinţe colective sau individuale în a căror autorizaţie de construire s-a prevăzut executarea de locuri de parcare în incinta parcelei sau a construcţiei ce a făcut obiectul autorizării.”

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Totodata, a fost modificata si lista documentelor pe care solicitantul trebuie sa le prezinte pentru a beneficia de abonament de riveran.

La cererea de eliberare a abonamentului tip riveran solicitantul va anexa următoarele:

  • pentru identificarea domiciliului, unul dintre următoarele: copie simplă după actul de identitate, viză de reședință (flotant), contract de închiriere sau de comodat cu dată certă (în aceste ultime două cazuri, sunt exceptate de la data certă contractele de închiriere sau comodat încheiate cu rude de gradul I). – pentru identificarea proprietarului sau utilizatorului, unul dintre următoarele: copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului din care să rezulte că proprietar sau utilizator este solicitantul abonamentului tip riveran, sau documente privind dreptul de folosință (utilizare) a autovehiculului: contract de leasing, act de donație, act de moștenire, contract de închiriere sau de comodat cu dată certă (în aceste ultime două cazuri, sunt exceptate de la data certă contractele de închiriere sau comodat încheiate cu rude de gradul I), sau împuternicire din partea proprietarului pentru utilizarea autoturismului de serviciu.
    La primirea abonamentului, beneficiarului i se va comunica o hartă/ listă a străzilor aferente zonelor de tarifare.
Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Si prevederea ,,În Centrul Istoric acest tip de abonament se eliberează pentru persoanele fizice domiciliate în această zonă, proprietare de autoturism înmatriculat la adresa de domiciliu, care nu au posibilităţi de parcare în curte.” a fost aborgata.

One thought on “ULTIMĂ ORĂ Regulamentul parcărilor din Brașov a fost modificat: Iată noutățile”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.