Polițiștii brașoveni au ieșit în stradă: 99 de șoferi au rămas fără permise, sute de amenzi și 12 dosare penale

În perioada 23 – 29.11.2020, polițiștii rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, au organizat și desfășurat pe raza întregului județ, acțiuni care au avut drept scop creșterea gradului de disciplină rutieră, prevenirea și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulația pe drumurile publice.

            Obiectivele acțiunii au fost:

  • Combaterea nerespectării regimului legal de viteză;
  • Depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive;
  • Acordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept și pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public;
  • Impunerea respectării normelor rutiere atât de către pietoni, cât și de către bicicliști.
Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

În activitățile desfășurate au fost angrenați 263 polițiști rutieri și de ordine publică cu aviz de poliție rutieră, care au acționat pe raza întregului județ Brașov, utilizând echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare, mijloacele tehnice certificate, etiloteste, etilometre, aparatele DrugTest, precum și cinemometrul TruCam.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 849 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 587 fiind aplicate pentru încălcarea prevederilorO.U.G. 195/2002-Rep. privind circulația pe drumurile publice și 262 de sancțiuni pentru nerespectarea altor acte normative, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 162.000 de lei.

Dintre sancțiunile contravenționale aplicate la regimul rutier, 238 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 25 pentru necordare prioritate pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public, 59 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru abateri savârșite de către pietoni și bicicliști, 22 de sancțiuni contravenționale aplicate pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 243 pentru încălcarea altor norme legale prevăzute de O.U.G. 195/2002-Rep.

În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiști au constatat 12 infracțiuni la regimul circulației, dintre acestea 5 infracțiuni fiind pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 1 infracțiune pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive și 6 pentru alte infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii brașoveni au reținut 99 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, dintre acestea 22 fiind reținute pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 15 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 25 pentru neacordare prioritate pietoni, 8 pentru neacordare prioritate vehicule și 29 pentru alte abateri la regimul rutier.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Totodată, polițiștii au retras 31 de certificate de înmatriculare.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.