Două persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier care a avut loc în această dimineață, pe DN 1, între Șercaia și Perșani.
În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un autotren.
Cele două victime se aflau în mașina lovită de TIR. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Făgăraș cu două autospeciale cu apă și spumă, 1 echipaj SMURD și unui de la Serviciul Județean de Ambulanță.
Victimele au fost scoase din mașina avariată și transportate la spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut evenimentul.
„La testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul conducătorului autoturismului, respectiv, un tânăr, în vârstă de 25 ani, rezultatul a fost 0,82 mg/l alcool pur.
În consecință, acesta a fost transportat la spital atât pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, cât și pentru primirea de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal”, se arată în comunicatul IPJ Brașov.