Troleibuzele Solaris, pe străzile Brașovului

„Licitația a fost organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), Brașovul fiind partener, iar firma poloneză Solaris Bus & Coach a fost declarată câștigătoare. În foarte scurt timp vom semna contractul de furnizare și sper ca în cât mai scurt timp aceste troleibuze să fie puse în funcțiune pe traseele din municipiu. Brașovul are nevoie de un transport în comun modern, care să ofere condiții pentru călători foarte bune, iar mijloacele de transport să fie cât mai puțin poluante. După cum am spus-o de nenumărate ori, din punctul meu de vedere, transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru. Aceasta este doar o primă etapă în achiziția de mijloace de transport electrice și hibride. După cum știți, avem în derulare o licitație pentru achiziția a 12 autobuze electrice de 18 metri, tot prin POR, și a 32 de autobuze electrice și a stațiilor de încărcare rapidă și lentă pentru acestea, cu finanțare de la Agenția de Mediu, precum și pentru alte 20 de autobuze electric-hibride pentru care în primă fază nu am primit ofertă la licitație“, a declarat primarul George Scripcaru.Contractul vizează furnizarea a 26 de troleibuze „Solaris Trollino 18“, de 18 metri, articulate. Troleibuzele vor fi dotate cu acumulator, care oferă o autonomie de minimum 5 km în lipsa contactului cu linia de electricitate, lucru ce le va permite vehiculelor să folosească energia din baterii în zonele în care nu există rețeaua electrică necesară. Troleibuzele vor fi utilizate pe liniile de transport 1, 2, 6 și 31 din municipiu.Valoarea achiziției este de peste 92 milioane lei inclusiv TVA, dintre care 66,3 milioane lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, 14,82 milioane lei contribuția municipiului, și aproximativ 11,7 milioane lei contribuția MDRAP.Finanțarea este asigurată prin POR 2014-2020, unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin FEDR, iar 1,5 miliarde de euro – contribuţia naţională. Autoritatea de Management a programului funcţionează la nivelul MDRAP.

Citeste și:  RATBV S.A./Cum vor circula mijloacele de transport public de călători

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.