Având în vedere că situația epidemiologică în Republica Moldova se agravează rapid, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova a decis ca, începând cu 5 martie 2021, persoanele care vor traversa frontiera Republicii Moldova, pe sensul de intrare, vor fi obligate să prezinte rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire.
Excepție fac parte: copiii până la 5 ani, conducătorii auto ai vehiculelor rutiere de transport marfar şi ai vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren, membrii delegațiilor, lucrătorii transfrontalieri, pasagerii în tranzit și cei care au act confiramtiv de administrare a vaccinului.
Cetățenii Republicii Moldova, care nu vor avea efectuat testul, vor fi obligați să respecte regimul de autoizolare de 14 zile, indiferent de zona din care vin.
Aprobarea măsurilor de restricție este argumentată de sporirea incidenței, creșterea ratei contagiozității, creșterea numărului de teritorii clasificate în cod roșu de alertă, creșterea numărului formelor grave ale bolii, creșterea numărului de decese, sporirea ratei de pozitivitate a testelor la virusul SARS-CoV-2, creșterea numărului de forme asimptomatice, răspândirea comunitară.
În prezent, Republica Moldova se află pe lista galbenă a României, ceea ce înseamnă test de COVID-19 și izolare 10 zile pentru toți cei ce călătoresc pe calea aerului din Republica Moldova spre România.