Cel mai mare DEFICIT din ultimii 8 ani, similar cu cel din perioada crizei, susține opoziția

Bugetul general consolidat a încheiat primele cinci luni ale acestui an cu un deficit de 1,4% din Produsul intern brut (PIB), respectiv 14,7 miliarde de lei, acesta fiind cel mai semnificativ sold negativ din ultimii 8 ani.

În condiţiile în care, după primele patru luni ale anului, deficitul bugetului consolidat a fost de 11,4 miliarde de lei (1,1% din PIB) înseamnă că, în luna mai, soldul negativ a fost de 3,3 miliarde de lei.

Un nivel similar al deficitului bugetului consolidat a fost înregistrat în primele cinci luni ale anului 2011, când acest indicator a reprezentat 1,36% din PIB, potrivit datelor de arhivă ale Ministerului Finanţelor.

Conform datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor Publice, veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 11,6% la cinci luni iar cheltuielile au consemnat un avans de 16,3%.

În perioada ianuarie – mai 2019, veniturile bugetului general consolidat s-au cifrat la 123,8 miliarde lei, reprezentând 12% din PIB, comparativ cu 11,7% din PIB în aceeaşi perioadă a anului 2018. Procentual, veniturile au fost cu 11,6% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Potrivit Finanţelor, se înregistrează creşteri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuţii de asigurări (+18,5%), TVA (+12,8%), nefiscale (+11,5%), accize (+5,6%). Încasările din contribuţiile de asigurări au fost influenţate de creşterea efectivului de salariaţi din economie, a câştigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar şi de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017.

Veniturile din TVA au crescut cu 12,8% faţă de realizările aceleiaşi perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 24,8 miliarde lei.

De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 7,8%.

S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 7,9% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 6,1 miliarde de lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 138,5 miliarde lei, cu 16,3% mai mari faţă aceeaşi perioadă a anului precedent.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Cheltuielile de personal sunt cu 24,6% mai mari faţă de cele realizate în primele cinci luni ale anului 2018, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 14,8% faţă de primele cinci luni ale anului precedent. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cât şi la bugetul de stat.

Se înregistrează, de asemenea, creşterea cheltuielilor cu dobânzile cu 13,7%.

Cheltuielile cu asistenţa socială s-au majorat faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 15%, fiind influenţate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, şi de creşterea nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 9,6 miliarde lei, cu 2,2 miliarde mai mult decât faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) şi 2,57% din PIB (ESA).

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, că deficitul bugetar prognozat nu va fi depăşit la finalul anului, respingând afirmaţiile potrivit cărora deficitul pe primele cinci luni este foarte mare.

„Nu vă mai luaţi după ce spun cei din opoziţie, care spuneau şi anul trecut la fel despre deficitele de la început de an, s-a demonstrat foarte clar că la finalul anului, politica noastră de a avea un deficit pe timpul anului liniar s-a demonstrat că a fost o abordare corectă. Nu am depăşit anul trecut ce ne-am angajat, la fel şi în acest an. Este la cinci luni 1,4 deficitul şi se va păstra ceea ce noi am spus în 2018 şi anume 2,76”, a spus Teodorovici, întrebat despre informaţiile vehiculate de Opoziţie, potrivit cărora deficitul pe cinci luni ar fi foarte mare, similar cu cel din perioada crizei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.