Primăria Brașov a lansat, astăzi, în dezbatere publică proiectul Ghidului de finanțare a proiectelor culturale

 

Până în 11 aprilie reprezentanții organizațiilor culturale, dar și brașovenii vor putea transmite propuneri pentru completarea sau modificarea acestui ghid, astfel încât proiectul prezentat consiliului local să fie cea mai bună variantă pentru a avea evenimente culturale, pentru a da viață și mai mult orașului nostru.

„În cursul zilei de astăzi, Primăria Brașov a lansat spre consultare Ghidul de finanțare a proiectelor nerambursabile pe domeniul cultură. Față de anul trecut și de anii anteriori, am propus mai multe modificări: s-au diversificat ariile tematice în care operatorii culturali pot depune proiecte; a crescut plafonul maxim al sumei acordate pentru fiecare proiect; față de anul trecut, când se puteau acorda bani pentru maxim trei proiecte pentru un operator cultural, de anul acesta se pot acorda bani pentru cinci proiecte ale unui operator, dar din arii tematice diferite. În plus, pentru că este un an în care cultura se va consuma adaptat la condițiile pandemice, operatorii culturali care vor aplica pentru finanțare vor trebui să adapteze activitățile lor astfel încât acestea să se desfășoare în raport cu restricțiile care se impun la acel moment“, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu, care a mai adăugat că și suma totală propusă a fi alocată pentru Ghidul de finanțare a proiectelor culturale este mai mare decât în anii anteriori cu 50%, ajungând la 3 milioane de lei.

Citeste și:  Festivalul de Muzică „Brașov Live Fest” revine cu o nouă ediție! Înscrieri deschise până pe 30 aprilie

Începând din acest an finanțările se vor acorda pe categorii de activități culturale, astfel încât concurența între proiectele operatorilor culturali să se facă în cadrul aceleiași arii tematice. Cele 10 categorii sunt: arte vizuale și arhitectură; muzică; teatru; dans; artă digitală și noile media; educație culturală; patrimoniu cultural material; patrimoniu imaterial; promovarea culturii scrise; proiecte mari cu caracter repetitiv. Această nouă abordare a modului de finanțare a proiectelor culturale s-a făcut având ca model programul de finanțare derulat de Administrația Fondului Cultural Național.

O altă propunere este cea legată de valoarea maximă acordată unui proiect. Pentru anumite categorii de proiecte finanțarea maximă va fi de 250.000 de lei, în timp ce pentru altele finanțarea este de 50.000 de lei. Și contribuția solicitanților a fost modificată, propunerea fiind de 25% din valoarea totală a proiectului.

Citeste și:  Prețurile plătite de români pentru energia electrică și gazele naturale, printre cele mai mici din Uniunea Europeană

Evaluarea și selecția proiectelor declarate eligibile se va face având la bază mai multe criterii, între care:

  • Calitatea și originalitatea proiectului: 1.Originalitatea temei proiectului şi caracterul inovator al acestuia. În cazul proiectelor recurente va fi evaluată şi notorietatea dobândită de-a lungul timpului, succesul ediţiilor anterioare. 2. Factorul de excelenţă culturală (artişti relevanți, personalităţi recunoscute local, național sau internațional, evenimente de calitate);
  • Relevanța proiectului: 1.Relevanţa proiectului pentru contextul cultural local (aria tematică, locul și perioada de desfăşurare, parteneriate strategice, etc.). 2. Capacitatea proiectului de a acționa în procesul de implementare al strategiei;
  • Fezabilitatea proiectului cultural: experiență; competență; impactul campaniei de comunicare; campania de comunicare; coerența proiectului;
  • Rezultate, impact și sustenabilitate: impactul asupra grupurilor țintă; audiență estimată; capacitatea proiectului de genera sustenabilitate și audiență viitoare;
  • Modul în care a fost întocmit bugetul proiectului.
Citeste și:  Un nou proiect de digitalizare administrativă, accesat de Consiliul Judeţean Braşov

Proiectele vor fi evaluate de o comisie formată dintr-un reprezentant al Consiliului Local Braşov, un reprezentant al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov și trei specialişti cu o experienţă de minim trei ani de practică în domeniul culturii, conform prevederilor art.12 din O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale.

Proiectul Ghidului de finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale poate fi accesat pe portatul Primăriei Brașov, www.brasovcity.ro, secțiunea Consiliul Local, proiecte de hotărâre- dezbatere publică, sau accesând adresa:https://docs.google.com/document/d/1y9iLZnvfnUcKdAlfOv9u5nUDfoCapcUSRqQRnD-KJYQ/edit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.