Klaus Iohannis participă astăzi la reuniunea Consiliului European

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa la reuniunea de două zile a Consiliului European, care începe astăzi, 25 martie, în format de videoconferință.

Conform comunicatului de presă tranmis de către Administrația Prezidențială, principalele subiecte aflate pe agendă vizează coordonarea la nivelul Uniunii în contextul pandemiei de Covid-19, cu accent pe accelerarea producției, livrării și distribuției de vaccinuri, pregătirea pentru ridicarea graduală a restricțiilor și consolidarea răspunsului global al Uniunii Europene la pandemie.

Pe de altă parte, vor fi discutate aspecte privind piața internă și consolidarea sectorului digital.

Totodată, liderii UE vor avea un schimb de opinii și cu privire la situația din Mediterana de Est și la relațiile cu Turcia.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.