Raliul Brașovului 2021, gata de start!


În perioada 25 – 27 martie 2021 are loc Raliul Brașovului („Tess Rally Brașov powered by Pro-X“), cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri. Ediția, cu numărul 50, este una aniversară și va beneficia, la start, de prezența campionului mondial WRC-2, Mads Østberg, care a participat astăzi la conferința de presă de deschidere a evenimentului, alături de ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novac, viceprimarul municipiului, Sebastian Rusu, președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, președintele federației Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, și de o parte dintre concurenți.

„Vă mulțumesc pentru modul în care m-ați primit aici, în România, sunt prima dată aici și sunt foarte onorat să particip la competiție. Am chiar un prieten român, Simone Tempestini (campionul național al României și deținătorul ultimelor 6 ediții ale Raliului Brașovului, n.n.), l-am văzut în acest raliu, dar în afară de aceasta, totul este o experiență nouă pentru mine. Toată lumea m-a primit bine aici, este o onoare să fiu aici și să particip la Raliul Brașovului, am văzut traseul și consider că sunt condiții foarte bune, iar zăpada mă face să mă consider acasă, așa că sunt foarte mulțumim cu ea“, a declarat Mads Østberg, campionul mondial din WRC-2, în conferința de presă.

Viceprimarul Sebastian Rusu, căruia organizatorii i-au mulțumit pentru modul în care s-a implicat pentru a face posibilă organizarea ediției aniversare a raliului, mai ales în contextul pandemiei, a vorbit nu numai despre etapele procedurale ale aprobării organizării, ci și despre faptul că evenimentul este dorit și așteptat de brașoveni.

„Mă bucur să mă aflu aici în calitate de reprezentant al Primăriei Brașov, mă bucur că am putut să facem posibil acest eveniment. Este un eveniment emblematic al Brașovului și această ediție, cu numărul 50, este o ediție aniversară. Din punctul nostru de vedere am parcurs toate etapele, am avut o comisie de circulație, alături de Poliția Romnână, Jandarmerie, ISU și alte structuri, am avut sprijinul colegilor consilieri locali care și-au dat aprobarea pentru acest parteneriat cu Raliul Brașovului, astfel că din punct de vedere procedural am parcurs toate etapele și ne-am asigurat că acest raliu va avea loc. Mă bucur nespus că putem avea acest eveniment, chiar dacă trăim vremuri dificile. Eu știu că brașovenii se bucură și că își doresc astfel de evenimente. Primăria încurajează astfel de competiții, iar eu personal sunt un pasionat al automobilismului. Vă felicit pentru ceea ce faceți, urmează trei zile în care veți avea în continuare suportul nostru. Vă felicit pentru acest eveniment frumos, pentru această ediție cu numărul 50, și felicit sponsorii și Federația Română de Automobilism. Mult succes sportivilor!“, a declarat viceprimarul.

Prima ediţie a competiţiei organizată de braşoveni a fost înscrisă în chiar ediţia inaugurală a campionatului naţional, cea din 1969. Competiţia s-a numit “Raliul Narciselor”, numele a fost „împrumutat“ de la acum celebra poiană din județ, iar startul s-ar fi dat, potrivit cronicilor, de la Cabana Sâmbăta, de lângă Făgăraș, unde au fost cazați sportivii și staff-ul echipelor. De-a lungul timpului, competiția s-a numit ”Raliul Zapezii”, ”Raliul Brasovului” și ”Tess Rally Brasov”. Indiferent de numele pe care l-a avut, întotdeauna a fost una dintre cele mai spectaculoase și pline de surprize etape ale Campionatului Național.

Conform reglementărilor actuale,  această ediție a Raliului Brașovului se va desfăşura fără spectatori.

Detalii despre istoricul raliului, participanți, etape, evenimente etc găsiți pe site-ul oficial al evenimentului, https://www.raliulbrasovului.ro/.

Restricțiile de circulație sunt următoarele:

Vineri, 26.03.2021

•                       Drumul Național (DN) 1E, pe tronsonul Brașov – Poiana Brașov va fi închis circulației publice în intervalul orar 17:45 – la ora 21:00

•                       În Făgăraș, sectorul cuprins între intersecția străzii Tăbăcari cu strada Mihai Viteazu și intersecția cu DJ104D va fi închis circulației publice în intervalul orar 08:00 – 22:00;

•                       În Făgăraș, sectorul cuprins între străzii Gheorghe Doja intersecția cu str. Cireșului și pe DJ104D până la intersecția cu DJ 105 va fi închis circulației publice în intervalul orar 12:00 – 14:30, respectiv 15:00 – 17:30

•                       Drumul Județean (DJ) 105A, sectorul cuprins între ieșirea din comuna Șoarș (jud. Brașov) și intersecția DJ 105A va fi închis circulației publice în intervalul orar 12:15 – 14:45, respectiv 15:15 – 18:00

Sâmbătă, 27.03.2021

•                       Drumul Național (DN) 1E, pe tronsonul Brașov – Poiana Brașov va fi închis circulației publice în intervalul orar 15:30 – 19:00

•                       Drumul Național (DN) 1A, pe tronsonul Brădet (jud. Brașov) – Cheia (jud. Prahova) va fi închis circulației publice în intervalul orar 09:45 – 15:30

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.