Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că, la data de 26 aprilie a.c., un bărbat, în vârstă de 41 ani, din localitatea Moieciu, județul Brașov, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis de către Poliția Stațiunii Bran, prin care i se impunea păstrarea unei distanțe minime față de soția sa.
Cu toate acestea, bărbatul în cauză, s-ar fi deplasat la domiciliul soției sale din localitatea Moieciu, județul Brașov, iar în urma unor discuții contradictorii, acesta ar fi devenit recalcitrant.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Foto. Imagine cu caracter ilustrativ.