De mâine, preșcolarii și elevii, cu excepția celor din anii terminali, încep cursurile

Grădinițele și școlile se redeschid începând de mâine, 5 mai 2021, în urma vacanței de Paște. Așadar, miercuri vor începe cursurile copiii de grădiniță, precum și elevii care nu susțin examene.

În categoria celor care nu suțin examene sunt incluși cei din clasele pregătitoare – a IV-a, elevii din a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a.

Totodată, în localitățile aflate în scenariul verde, până la 1/1000 de locuitori rata de incidență, elevii din clasele V-VII și IX-XI revin fizic în clase, iar cei care sunt în localități cu o rată peste 1/1000, revin la cursurile online.

„Miercuri, 5 mai, revin la școală toți elevii, cu excepția elevilor din clasele terminale. Am redus numărul de scenarii la două: pragul de 1 la mie rată de infectare face diferența între scenariul verde – în care toți elevii vin la școală, de la grădiniță până la învățământ liceal, cu prezență fizică, 1731 de localități. Iar în scenariul 2 – rată de infectare de peste 1 la mie, situație în care se găsesc 1450 de localități. În acest scenariu vor veni la școală cu prezență fizică, miercuri, 5 mai, copiii din grădinițe, elevii din clasele 1-4, plus clasa pregătitoare. De asemenea, vor veni la școală, indiferent de clasă și de scenariu, aceasta este o noutate, un lucru îmbucurător, toți cei 27.750 de elevi din învățământul special. Este vorba de elevi care au nevoie de stimulare psihomotrică, polisenzorială, de servicii de logopedie, de kinetoterapie, de lucruri care nu pot fi asigurate nici online și nici acasă. Aceștia vor reveni în data de 5 mai. Practic, rămân elevii de clasa a V-a, a VI-a și a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a din localitățile care au o rată de infectare de peste 1 la mie, doar ei rămân online., a declarat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, citat de Edupedu.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.