Polițiștii brasoveni au verificat peste 1.500 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină

În ultimele 24 de ore, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, ieri, 08 mai 2021, polițiștii brașoveni au verificat peste 740 delocaţii, 57 desocietăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și aproximativ 140 demijloace de transport persoane.  

Citeste și:  Magazinele Lidl din România vor fi închise pe 5 și 6 mai 2024

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 110 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 9 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, valoarea totală a acestora fiind de peste 5.000 lei.

Totodată, polițiștii au verificat peste 1.560 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii brașoveni au intensificat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și au continuat activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă.

Citeste și:  Concert vocal-simfonic excepțional sub bagheta dirijorului Steffen Schlandt, în așteptarea sărbătorilor pascale, la Filarmonica Brașov

Scopul activităților desfășurate nu este acela de a aplica sancțiuni contravenționale, dar nu va fi tolerată nicio abatere de la lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.