Primăria Brașov a lansat apelul de proiecte pe Ghidul cultural

Primăria Municipiului Brașov a lansat astăzi, 10 mai, apelul de proiecte pentru finanțarea proiectelor culturale prin intermediul Ghidului de finanțare aprobat de Consiliul local în luna aprilie. Data limită pentru depunerea propunerilor este 10 iunie 2021, ora 12.00.

„Începând de astăzi, operatorii culturali pot depune proiecte de finanțare nerambursabilă pentru evenimente culturale pe care vor să le desfășoare în Brașov, în cadrul liniei de finanțare pe care am lansat-o. Aceștia pot depune proiectele până pe 10 iunie. Anul acesta avem cea mai mare sumă alocată pentru aceste finanțări: trei milioane de lei. Este important ca aceștia să știe că li se poate finanța până la 90 la sută din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 250.000 de lei. Având în vedere că suntem pe o pantă descendentă în ceea ce privește evoluția situației pandemice și că rata de incidență este atât de mică, sperăm ca prin aceste finanțări să avem cât mai multe evenimente culturale la Brașov anul acesta, mult mai multe decât anii trecuți, și să fie o repornire a ceea ce înseamnă activitate socială și viață culturală în Brașov”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Începând din acest an finanțările se vor acorda pe categorii de activități culturale, astfel încât concurența între proiectele operatorilor culturali să se facă în cadrul aceleiași arii tematice. Cele 11 categorii sunt: arte vizuale și arhitectură; muzică; teatru; dans; artă digitală și noile media; educație culturală; patrimoniu cultural material; patrimoniu imaterial; promovarea culturii scrise; intervenție culturală; proiecte mari cu caracter repetitiv.

Plafoanele de finanțare pentru proiecte culturale, în funcție de aria tematică aleasă, sunt:

 Arie TematicăPlafon sumă solicitatăSumă diponibilă
1Arte vizuale și arhitectură75,000 lei400,000 lei
2Teatru75,000 lei400,000 lei
3Muzică75,000 lei300,000 lei
4Dans30,000 lei150,000 lei
5Artă digitală și noile media75,000 lei300,000 lei
6Educație prin cultură50,000 lei300,000 lei
7Patrimoniu cultural material20,000 lei100,000 lei
8Patrimoniu cultural imaterial20,000 lei100,000 lei
9Intervenție culturală50,000 lei150,000 lei
10Promovarea culturii scrise20,000 lei50,000 lei
11Proiecte mari cu caracter repetitiv250,000 lei750,000 lei

Evaluarea și selecția proiectelor declarate eligibile se va face având la bază mai multe criterii, între care:

  • Calitatea și originalitatea proiectului: 1.Originalitatea temei proiectului şi caracterul inovator al acestuia. În cazul proiectelor recurente va fi evaluată şi notorietatea dobândită de-a lungul timpului, succesul ediţiilor anterioare. 2. Factorul de excelenţă culturală (artişti relevanți, personalităţi recunoscute local, național sau internațional, evenimente de calitate);
  • Relevanța proiectului: 1.Relevanţa proiectului pentru contextul cultural local (aria tematică, locul și perioada de desfăşurare, parteneriate strategice, etc.). 2. Capacitatea proiectului de a acționa în procesul de implementare al strategiei;
  • Fezabilitatea proiectului cultural: experiență; competență; impactul campaniei de comunicare; campania de comunicare; coerența proiectului;
  • Rezultate, impact și sustenabilitate: impactul asupra grupurilor țintă; audiență estimată; capacitatea proiectului de genera sustenabilitate și audiență viitoare;
  • Modul în care a fost întocmit bugetul proiectului.
Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Proiectele vor fi evaluate de o comisie formată dintr-un reprezentant al Consiliului Local Braşov, un reprezentant al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Braşov și trei specialişti cu o experienţă de minim trei ani de practică în domeniul culturii, conform prevederilor art.12 din O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale.

Flavia Boghiu:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.