Meteorologii au emis, luni dimineaţă, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică valabilă până la ora 22.00. Sunt vizate toate judeţele ţării, în care se pot semnala precipitaţii abundente, ce pot cumula 50 de litri pe metru pătrat în unele locuri, vijelii, descărcări electrice şi căderi de grindină.
Potrivit meteorologilor, avertizarea a intrat deja în vigoare şi este valabilă până luni seară, la ora 22.00.
”În intervalul menţionat, manifestările de instabilitate atmosferică vor continua. Astfel, local şi temporar, se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi grindină”, au transmis meteorologii.
Aceştia anunţă cantităţi de apă ce vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.
În aceste condiţii, hidrologii au emis, la rândul lor, o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din jueţele Harghita, Covasna şi Braşov.
”Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de inundaţie în bazinul hidrografic al râului: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Tomeşti – amonte S.H. Micfalău, Râul Negru – bazin superior”, au transmis hidrologii.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinul hidrografic: Homorodul Mic – bazin superior şi mijlociu.