Salvați Copiii deschide gradinițele estivale: Trei grădinițe sunt la Brașov

Salvaţi Copiii deschide uşa grădiniţei estivale pentru 600 de copii din medii sociale vulnerabile. Datele furnizate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale arată că procentul copiilor cu vârsta între 3-5 ani înscrişi în învăţământul preşcolar a fost de 81,9%, pentru anul şcolar 2017-2018, cu o diferenţă de peste 10 puncte procentuale între mediul rural şi urban (1), dar îngrijorătoare este discrepanţa dintre rata oficială de înscriere şi procentul copiilor care participă efectiv la acest nivel esenţial al educaţiei – doar 59,8% pentru anul 2017, conform datelor EU-SILC.

Această discrepanţă ne arată că o parte semnificativă dintre copiii cu vârsta educaţiei preşcolare (3-5 ani) sunt înscrişi în mod formal la grădiniţă, dar nu o frecventează şi nu dobândesc cunoştinţele şi abilităţile fără de care integrarea în şcoală este foarte dificilă.

„Relaţia cu educatorul pune bazele relaţiilor cu adulţii semnificativi, cu rol formativ din viaţa copilului. Un copil care nu merge la grădiniţă are dificultăţi în integrarea şcolară şi se va simţi dezavantajat faţă de ceilalţi, ceea ce duce la probleme de adaptare şi de relaţionare socială.”, spune Oana Diaconescu, educatoare la Centrul Educaţional Reşiţa.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Echitatea în educaţie, decalajul dintre mediul rural şi urban şi incluziunea şcolară a copiilor romi rămân vulnerabilităţi ale României. Comisia Europeană aminteşte (2) că România a adoptat, în 2016, un pachet legislativ anti-segregare, care priveşte deopotrivă incluziunea egală a copiilor romi, precum şi a celor cu dizabilităţi şi a celor proveniţi din medii sociale defavorizate, inclusiv mediul rural.

Astfel, copiii romi sunt într-un risc crescut de a fi lăsaţi în afara sistemului educaţional, iar procentul mic al celor care frecventează grădiniţa este îngrijorător: 38% (FRA 2016). Mai mult, datele Comisiei Europene (3) arată că rata de părăsire timpurie a şcolii, pentru anul 2017, a fost de 18,1% la nivel naţional, ea ajungând la 77%, raportat la copii romi.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

„Suntem în faţa unui cerc vicios, care are multiple faţete. Copiii care provin din medii sociale precare, cu acces limitat la resurse economice, au acces redus şi la şcoală şi activităţi educaţionale, fapt care întreţine discriminarea şi defavorizarea lor. De aceea este crucial să ajungem direct la aceşti copii şi să creăm programe construite pe nevoile acestora. Atunci când un copil este ignorat şi nu este inclus în grădiniţă, el va purta cu el o vulnerabilitate enormă şi orice integrare şcolară ulterioară va fi mai problematică. Grădiniţa este etapa necesară în care copilul capătă primele deprinderi, dar şi abilităţi sociale şi emoţionale esenţiale”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii.

Dintre cei 1.000 de copii care au frecventat în 2018 grădiniţele estivale, 90% au avut rezultate bune şi foarte bune. În total, în cei 19 ani de grădiniţe estivale, peste 8.000 de copii au fost incluşi în programele grădiniţelor estivale.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

În 2019, şcolile care şi-au deschis porţile pentru programul grădiniţelor estivale sunt: Şcoala Gimnazială nr. 127 din Bucureşti, Şcoala Gimnazială Prejmer /Braşov, Şcoala Gimnazială Vistea de Jos/ Braşov, Şcoala Gimnazială nr. 7 Resita/Caraş- Severin, Şcoala Gimnazială nr. 31 Constanţa şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Mangalia/ Constanţa, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Craiova/Dolj, Şcoala Gimnazială nr. 1 Lupeni şi Centrul de zi Salvaţi Copiii Petrila/Hunedoara, Şcoala Gimnazială Ion Neculce Iaşi, Şcoala Gimnazială Ion Chinezu / San’ Ana de Mureş, Şcoala Gimnazială Bahnea şi Şcoala Gimnazială Idiciu /Mureş, Şcoala Gimnazială Gheorghe Ghica/Suceava, Şcoala Gimnazială nr. 1 şi Şcoala Gimnaziala nr. 25 Timişoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.