Uniunea Muzicienilor Interpreți din România a anunțat luna aceasta, lansarea concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR 2021-2022, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, precum și dirijorilor, cu vârsta cuprinsă între 12 și 24 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție. UNIMIR oferă astfel 15 burse a câte 1000 de euro fiecare, pe parcursul anului școlar/universitar 2021-2022.
„Tinerii muzicieni români au demonstrat dintotdeauna capacități artistice deosebite. Mai mult ca oricând, acum este momentul în care cei înzestrați au nevoie de sprijin pentru a continua să studieze, pentru a se forma ca eminenți oameni ai artelor, pentru a face pasul către marile scene și podiumuri de concert ale lumii. Bursele UNIMIR reprezintă atât un îndemn spiritual venit din partea breslei muzicienilor, cât și un sprijin material atât de necesar la început de drum.”, a declarat Dr. Felicia Filip, Președintele UNIMIR.
Calendarul Concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR 2021-2022 este următorul:
4 mai – lansarea Concursului
4 mai – 4 iunie – depunerea dosarelor de candidatură
5 – 6 iunie – evaluarea dosarelor de candidatură
7 iunie – anunțarea candidaților calificați pentru proba practică
12-13 iunie – proba practică a Concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR 2021-2022
14 iunie – anunțarea Bursierilor UNIMIR 2021-2022.
Candidații pentru Bursele UNIMIR 2021-2022 trebuie să fie elevi sau studenți în anul de studiu menționat și să transmită online următoarele documente:
– Cerere incluzând date de identitate și de contact, numele instituției în care învață candidatul, clasa sau anul de studiu, precum și repertoriul pentru proba practică: două lucrări reprezentative din stiluri / epoci diferite.
– Copie după Cartea de Identitate
– CV Profesional
– Scrisoare de recomandare din partea unei personalități din domeniu
Dosarele de candidatură se vor transmite exclusiv online, la adresa unimir.burse@gmail.com, până cel târziu pe data 4 iunie, ora 12:00.
Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România este o organizaţie nonprofit şi nonguvernamentală, care s-au distins în arta creaţiei interpretative prin activitate individuală de referinţă în plan naţional şi internaţional. Începând din 2020, președintele UNIMIR este soprana Dr. Felicia Filip, iar din Consiliul Director al uniunii fac parte pianistul Viniciu Moroianu, soprana Mariana Colpoș, violonistul Gabriel Croitoru, interpreta de folclor Floarea Calotă și dirijorii Voicu Enăchescu și Mircea Luculescu.
Regulamentul poate fi consultat pe pagina UNIMIR, aici.
Sursa foto, sandiegouniontribune.com