Sporting Ghimbav în elita handbalului juvenil

Un oraş cu aproape 6000 de locuitori s-a înscris pe harta handbalului românesc, la iniţiativa profesorului Irimie Viorel. Lansat în anul 2013, proiectul ,,Sănătate, sport şi voie bună’’ a Clubului Sportiv “Sporting Ghimbav” prinde contur, având sprijinul Primăriei şi a Consiliului Local Ghimbav, precum şi a unor firme locale. Dacă la început exista o singură echipa mixta de copii, în acest moment clubul se bucură de 3 echipe de handbal feminin (junioare 3, 4 şi junioare 5), 5 echipe de handbal masculin (juniori 1,2,3, 4 şi juniori 5). La baieti a fost formata piramida precum şi două grupe de baby handbal (fete şi băieţi). Aproximativ 110 copii, dintre care 80 legitimaţi la F.R.H., urmează cursuri de iniţiere şi perfecţionare în handbal, iar numărul lor este într-o continuă creştere. În decursul acestor ani, clubul a avut realizări notabile, calificări la fazele semifinale/finale din cadrul Campionatelor Naţionale, convocări din partea F.R.H la Lotul Naţional prin programul ,,Talent”, dar şi participări la Turnee Internaţionale. ,,Cea mai mare performanţă a clubului este că am reuşit să aducem un număr foarte mare de copii în sala de sport unde se pregatesc intr-un cadru organizat si au o activitate sanatoasa. Ne bucurăm pentru fiecare realizare reuşită de ei, iar peste câţiva ani să ne mândrim cu o echipă de seniori, cu jucători crescuţi de la minihandbal.In cadrul clubului sunt antrenori  profesionisti cu studii de specialitate  si cu o experienta in a lucra cu, copiii si  multumesc pe aceasta cale colegilor din staff-ului tehnic format din Romila Cristina,Dumistracel Sorin , Liliana Stefan. Ne pregatim in conditii foarte bune ,suntem pe un drum bun şi nici victoriile, nici înfrângerile nu au voie să ne îndepărteze de acest drum.”, a declarat  presedintele clubului Irimie Viorel.

Cea mai recentă performanţă a clubului a fost obtinerea medaliei nationala de bronz la categoria de Junioare 3 avand-o ca antrenor principal pentru sezonul 2018/2019 pe fosta mare handbalista a romaniei Mihaela Tivadar si locul 8 national in sezonul 2018/2019 cu echipa de Juniori 4 pregatita de Irimie Viorel , din cadrul Campionatului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.