Cel mai mare eveniment din Brașov unde studenții Universității Transilvania din Brașov își prezintă proiectele în fața companiilor, a avut loc ieri, 18 mai 2021, la Aula Universității.
La ediția din acest an care a avut loc într-un cadru mai restrâns, fără prezența publicului, aproximativ 300 de studenți și-au prezentat lucrările în fața reprezentanților companiilor. În total, 15 firme au răspuns invitației de a participa la AFCO 2021.
Studenții au avut ocazia să-și prezinte lucrările de diplomă sau proiectele de grup, pe un poster A1, astfel încât să convingă atât reprezentanții companiilor multinaționale, cât și juriul conferinței că propriul proiect merită să fie declarat câștigător.
Mai mult, studenții au avut ocazia să participe la interviuri și discuții cu reprezentanții companiilor, astfel că acest eveniment este pentru mulți o rampă de lansare pentru viitoarea carieră. În egală măsură, și companiile au luat pulsul actualei generații și au aflat care sunt interesele de cercetare ale studenților.
Tinerii și-au prezentat lucrările în cadrul celor 11 secțiuni, grupate pe domenii. Dintre acestea, două au fost dedicate proiectelor de echipă și doctoranzilor.
Proiectul „Automotive HMI Display” al studentului Niculcea Mircea Andrei, și proiectul „Obstacole psihologice în căutarea ajutorului de specialitate la persoanele de genul masculin” al studentei Iulia Grabovski, sunt cele două lucrări câștigătoare ale marilor premilor speciale Absolvenții în fața companiilor – AFCO 2021. Dintre multele proiecte înscrise în acest an, cele două lucrări ale studenților de la Facultatea de Inginerie electrică și Știința calculatoarelor și de la Facultatea de Psihologie și Științele educației sunt cele care au atras cel mai mult atenția juriului.
Pe lângă acestea, au mai fost premiate alte 25 proiecte, fiecare declarate câștigătoare la secțiunea în care au fost înscrise.
Lista tuturor proiectelor și a secțiunilor poate fi consultată aici: https://afco.unitbv.ro/lucrari-inscrise
Premiile au constat în trotinete electrice, ceasuri smart, tricouri și alte mici surprize pentru studenți.
Partenerul principal din acest an al evenimentului Absolvenții în fața companiilor a fost OTP Bank.