Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.
Violonistul român Valentin Șerban a câștigat Premiul I al Secțiunii de Vioară la sfârșitul unei finale în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta cunoscutului dirijor Wilson Hermanto.
Valentin Șerban, în vârstă de 31 de ani, a obținut diploma de licență la Universitatea Transilvania din Brașov și a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici. A concertat în România, Franța, Germania, Austria și Italia. Este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018 și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret.
Premiul I al Concursului Internațional George Enescu 2021 este în valoare de 15.000 Euro. Câștigătorul primului loc are posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, și beneficiază, de asemenea, de premii speciale și oportunități de promovare internațională. Premiul al doilea este de 10.000 Euro, iar premiul al treilea de 5.000 Euro. Premiile secțiunii de Vioară se ridică la 30.000 Euro.