50 de noi locuri de parcare pentru bicicliștii din Făgăraș

Bicicliștii din Făgăraș au 50 de noi locuri de parcare, de la sfârșitul săptămânii trecute, supravegheate video cu ajutorul sistemului public. Cinci parcări destinate bicicletelor sunt amplasate în diferite zone din centrul municipiului. Acestea sunt situate în apropierea Cetății Făgăraș, a unui liceu, a unui loc de joacă, a primăriei și a pieței agroalimentare. Astfel, în unele cazuri, au fost desființate și locuri de parcare destinate autoturismelor, care, din cauza vizibilității reduse, puneau în pericol pietonii.

Parcările pentru biciclete au un impact vizual puternic datorită culorilor și formei, pentru ca localnicii și turiștii să le poată identifica ușor de la distanță. Cadrul metalic de protecție are forma unui autoturism, arătând clar că pe locul unei mașini pot fi parcate 10 biciclete în același timp. Toate cele cinci sunt realizate printr-un proiect propus de un făgărășean în cadrul procesului de bugetare participativă 2020, finanțat din bugetul local al municipiului.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Primăria Făgăraș încurajează mersul pe bicicletă, pentru o viață sănătoasă, reducerea poluării și decongestionarea traficului rutier. Prin proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere și de mobilitate urbană pe care le implementează municipalitatea vor fi realizate și piste pentru biciclete, astfel încât să fie creată infrastructura necesară acestor mijloace de transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.