Scenariu de securitate în Centrul Vechi al Brașovului și soluții de contracarare a terorismului, prezentate în conferința PRoTECT

„Un terorist a intrat duminică cu duba în mulțimea adunată la semaforul de la Piața Sfatului, ucigând trei persoane și rănind grav alte 6 dintre cele peste 25 care așteptau să treacă strada pe la semafor. Individul, cel mai probabil aflat sub influența unor substanțe interzise, a coborât apoi din mașină și a înjunghiat cu un cuțit alte 3 persoane, înainte de a fi imobilizat de forțele de ordine. Atacul s-a petrecut după-amiază. Primele surse arată că individul a plănuit amănunțit atacul și că intenționa să fie ucis de polițiști. Nicio grupare teroristă nu a revendicat deocamdată atacul“.

Este scenariul pe care specialiști din mai multe state și organizații europene în domeniul aplicării legii, securității și terorismului l-au luat în calcul în cadrul proiectului PRoTECT, care își propune să vină cu soluții reale de privind protejarea spațiilor publice împotriva atacurilor teroriste, înainte, în timpul sau după atac. În conferința găzduită astăzi de Primăria Brașov, partenerii au prezentat soluții tehnologice avansate, astfel încât atacul terorist fie să poată fi prevenit, fie să se reducă semnificativ numărul victimelor.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

De la analiza video combinată cu alertarea în timp real și tehnici de investigare criminalistică după eveniment, până la scanare de site-uri și rețele de socializare pentru identificarea unor posibile riscuri de securitate fizică sau detectare a emisiilor specifice materialelor explozibile, camere care pot identifica arme sau obiecte potențial periculoase și care pot oferi informații în timp real despre poziția și traiectoria probabilă a purtătorului acestora sau dispozitive care pot doborî drone, toate aceste soluții au fost prezentate în cadrul conferinței.

Proiectul a demarat în urmă cu doi ani, cu 13 parteneri – dintre care 5 orașe UE, 2 agenții de aplicare a legii, 3 practicieni, 1 Rețea urbană europeană și 2 institute de cercetare – și a fost amânat din cauza pandemiei, astfel că finalizarea sa va avea loc în a doua jumătate a lunii iunie 2021.

Localitățile partenere sunt Brașov (România), Eindhoven (Olanda), Larisa (Grecia), Malaga (Spania), Vilnius (Lituania)

Brașovul este unul dintre primele orașe europene care au dorit să facă parte din proiect și singurul oraș din România inclus într-un astfel de proiect european care vizează securitatea împotriva atentatelor.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Piața Sfatului a fost aleasă ca studiu de caz pentru că reunește mai multe condiții tipice care o pot face o țintă a atacurilor teroriste, fiind o zonă de promenadă foarte aglomerată, o zonă în care se desfășoară evenimente, include catedrala Ortodoxă și Biserica Neagră, care sunt obiective de ordin religios, include zone de shopping, restaurante, muzee, este centrul de interes al orașului vechi și, din acest motiv, poate ajuta la formarea majorității scenariilor și constatarea vulnerabilităților ce pot fi studiate și corectate pentru preîntâmpinarea unui atac terorist.

Date despre proiect:

Nume: „Public Resilience using Technology to Counter Terorism ” (Rezistență publică prin utilizarea tehnologiei pentru combaterea terorismului), iar acronimul: PRoTECT.

Obiectiv specific:
                   Protejarea spațiilor publice, îmbunătățirea protecției spațiilor publice, zonelor urbane și altor ținte ușoare (persoane) prin intermediul instruirilor, schimbului de bune practici și activităților de sensibilizare.

Partenerii proiectului direct implicați

– localitățile Brașov (România), Eindhoven (Olanda), Larisa (Grecia), Malaga (Spania), Vilnius (Lituania)

– DITSS/ENLETS, Olanda, coordonator de proiect – Institutul Olandez pentru Tehnologie, Siguranță și Securitate / Rețeaua Europeană a Serviciilor din domeniul Tehnologiei Aplicării Legii;

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

– TNO, Olanda – Organizația Olandeză pentru Cercetare Științifică Aplicată;

– JADS, Olanda – Academia de Științe a Datelor Jheronimus;

– EFUS, Franța – Forumul European pentru Securitate Urbană;

– IGPR, România – Inspectoratul General al Poliției Române;

– KEMEA, Grecia – Centrul pentru Studii de Securitate;

– Ministerul de Interne al Spaniei;

– L3CE, Lituania – Centrul Lituanian de Excelență pentru Formare, Cercetare și Educație în Domeniul Criminalității Informatice.

Proiectul a demarat cu 13 parteneri, dintre care 5 orașe UE, 2 agenții de aplicare a legii, 3 practicieni, 1 Rețea urbană europeană și 2 institute de cercetare

Extindere pe termen mediu: 27 membri ENLETS și 25 autorități locale din țările partenere

Extindere pe termen lung: 50 orașe (membri afiliați EFUS)

Bugetul proiectului și cheltuielile eligibile:

– Valoare totală a bugetului aferent Municipiului Brașov : 49.862 euro fără TVA, din care suma de 44.875,80 euro fără TVA reprezintă finanțarea nerambursabilă (90% din valoare), iar contribuția municipalității, 4.986,2 euro fără TVA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.