VIDEO. Bottle Cap face furori pe internet. Polițiștii și pompierii români au intrat în joc

Inspectoratele din Ministerul Afacerilor Interne au luat în serios #Bottlecapchallenge, acceptă provocările şi dau „beleaua” mai departe. Pompierii salvatori fac senzaţie cu un videoclip în care desfac o sticlă de apă folosind o drujbă. Angajații de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au fost provocaţi de poliţişti, care, la rândul lor, au desfăcut un dop cu o mişcare specifică misiunilor de prindere a infractorilor. #Bottlecapchallenge face furori pe internet de ceva vreme.

„Oriunde vă poartă drumurile pentru a vă bucura de vară, alegeţi să ajungeţi în siguranţă. Alegeţi sticla potrivită, #Faraalcoollavolan!”, arată Poliţia Română în postarea de pe Facebook. “Noi o deschidem pe prima” spune un agent de poliţie înainte de a deschide o sticlă de apă cu o lovitură de picior.

Citeste și:  UNTOLD participă la cea de a 23-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, manifestare caritabilă organizată de Salvați Copiii

“Dăm provocarea mai departe către IGSU – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă”, mai spuneau poliţiştii în postare.

În numai câteva ore, pompierii au răspuns. Într-o filmare cu încetinitorul apare un pompier echipat de intervenție cu o drujbă în mână
pe care o mânuieşte cu dibăcie, salvatorul deschide sticla, iar apa tâşneşte la fel ca-n misiunile de stingere a incendiilor.

Sursă: tele2drobeta.ro

„Și ISU Tulcea a acceptat provocarea!
Plutonierul major Daniel Ene de la Detaşamentul Tulcea a deschis dopul unei sticle cu apă cu toporul.

Printre primii care au acceptat provocarea în mediul online au fost luptătorul MMA Connor McGregor, actorul Jason Statham și fotbalistul practicant de Taekwondo Zlatan Ibrahimovici. Scopul este de a desface capacul unei sticle cu o lovitură circulară de picior. Totul a început în 25 iunie, când luptătorul și instructorul de Taekwondo Farabi Davletchin a postat o înregistrare de acest tip.

Citeste și:  6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des

Bottlecapchallenge a creat o adevărată frenezie pe internet. Nu se ştie exact de unde a pornit, însă cel care a adus-o în atenţia publicului este actorul Jason Statham.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.