Raportul Ministerului Culturii post evenimente pilot arată că manifestările culturale se pot organiza în condiţii de siguranţă

O singură persoană din cele peste 1.300 care au participat la evenimentele pilot organizate luna trecută a fost testată pozitiv la coronavirus, informează Ministerul Culturii.

Potrivit unui comunicat al instituției, acest caz unic nu este relevant statistic sau reprezentativ pentru cele patru evenimente care au avut loc la București și la Cluj-Napoca, fiind foarte posibil ca infectarea să se fi produs la o dată ulterioară participării.

„Așa cum am susținut mereu, sectorul cultural-creativ are un public responsabil și riscul de îmbolnăvire este unul redus. Evenimentele culturale se pot organiza în condiţii de siguranţă, independent de rata incidenței cumulate. Totodată, soluţia este şi trebuie să rămână vaccinarea pentru întoarcerea la normalitate”, a declarat ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu.

Citeste și:  Aproape de Crăciun, Brașovul și alte mari orașe devin tot mai aglomerate, cu trafic intens și cumpărături în plină forfotă

Biletele pentru spectacole s-au cumpărat exclusiv online, iar în săli au avut accesul doar persoane vaccinate care trecuseră recent prin boală sau care avea un test negativ la SARS-COV-2 vechi de cel mult trei zile, notează Rador.

Gradul de ocupare al sălilor a fost de maximum 70%, iar purtarea măștii a fost obligatorie. Toți participanții și-au lăsat datele de contact pentru a fi monitorizați ulterior.

În final, raportul Ministerului menționează: „evenimentele pilot au avut rolul de a confirma că acțiunile culturale nu reprezintă o sursă pentru focarele de infecție, că publicul participant este unul responsabil, că sectorul cultural creativ își poate continua munca și că statul poate oferi predictibilitate pentru acest domeniu. Recomandarea Ministerului Culturii este ca activitatea sectorului să nu mai fie suspendată pe perioada stării de alertă pe teritoriul României, indiferent de situația epidemiologică.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.