Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi, Duminica Mare sau Rusaliile

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, numită şi Duminica Mare sau Rusaliile.

Rusaliile (din latina vulgară – în napolitană se folosește „Pasca rusata” (Paștele trandafirilor), iar în aromână „Arusaľi” ), cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh / Sfântului Spirit, reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști.

La cincizeci de zile după Învierea Domnului, la sărbătoarea evreiască numită Cincizecimea (cincizeci de zile de la sărbătoarea ieșirii), în timp ce Apostolii și alți ucenici ai Domnului Iisus Hristos erau adunați împreună în rugăciune în „foișorul cel de sus”, Duhul Sfânt a coborât peste ei sub forma unor „limbi de foc despicate” făcând zgomotul unui vânt puternic și ei au început să vorbească în limbi pe care nu le cunoșteau. 

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

În acea vreme, în Ierusalim erau mulți pelerini din diaspora evreiască veniți la sărbătoare și care au fost foarte uimiți să îi audă pe acești pescari neinstruiți rostind rugăciuni către Domnul în limbile țărilor lor de departe”, aşa este descris acest eveniment în „Faptele Apostolilor”, Capitolul II.

Superstiții

În legătură cu Rusaliile, circulă mai multe tradiţii. Nu este bine să mergi la câmp, pentru că se spune că ielele te pot prinde şi pedepsi. Nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii şi întunecate, pentru că te poţi întâlni cu spiritele rele. Nu se lucrează de Rusalii, pentru că cei care lucrează vor fi pedepsiţi de Iele, pentru că nu cinstesc şi nu preţuiesc ziua cum trebuie. În zilele de Rusalii nu se vor culege ierburi de leac.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Ţările de Jos, în unele cantoane din Elveţia, în Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria şi Togo.

Sursa foto, doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.