Un bărbat din Feldioara a suferit un accident la locul de muncă

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

Ieri, 22 iunie 2021, în jurul orei 15.10, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de muncă pe raza localității Prejmer, județul Brașov.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce desfășura activități specifice liniei de muncă, s-ar fi accidentat, prin tăiere cu o unealtă electrică, la nivelul membrului inferior drept.

Citeste și:  Aproape de Crăciun, Brașovul și alte mari orașe devin tot mai aglomerate, cu trafic intens și cumpărături în plină forfotă

Persoana în cauză a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Cu privire la producerea incidentului au fost informați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.