Acțiune a polițiștilor brașoveni pe linie economică

În baza unui plan de acțiune al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov,  polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, au efectuat verificări la o societate comercială din municipiul Brașov, ce desfășoară activități de comerț cu produse ce poartă sigla unor mărci protejate.

Cu ocazia activităților desfășurate au fost identificate, ca fiind expuse la comercializare,  260 de produse, ce purtau însemnele grafice ale unor mărci de notorietate, produse ce erau comercializate la prețuri mult mai mici comparativ cu cele practicate în magazinele de profil, cu privire la care există suspiciunea că ar fi contrafăcute.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

În cauză, a fost întocmit un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “punere în circulație de produse contrafăcute”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

 Toate produsele au fost ridicate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, valoarea acestora fiind de aproximativ 10.000 lei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.