Mamele pot alăpta, oficial, în spațiile publice!

Mamele pot alăpta, oficial, în spațiile publice. Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede instituirea unor măsuri privind prevenirea discriminării mamelor care alăptează, precum şi combaterea încălcării dreptului la hrană al copiilor. De asemenea, reglementează regimul sancţionator pentru unele fapte care au legătură cu alăptarea copilului până la 24 de luni în spaţiul public.

Interzicerea în orice mod a alăptării unui copil în spaţiul public sau evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează un copil constituie contravenţie.

Potrivit proiectului, constituie contravenţii: 
– evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil; 
– interzicerea, în orice mod, a alăptării în spaţiile publice a unui copil; 
– refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Amenzile pentru nerespectarea legii vor fi cuprinse între 100 și 500 lei dacă fapta este săvârşită de o persoană fizică şi între 1.000 și 2.000 lei dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Ministerului Afacerilor Interne sau Poliţiei locale, după caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.