Peste 2000 de brașoveni care locuiesc în afara țării au solicitat pașapoarte luna trecută

În luna iunie, la ghișeul de primiri cereri al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Braşov au fost depuse 4.570 cereri de eliberare a paşapoartelor. 4.167 de solicitări au fost pentru paşapoarte simple electronice, iar 403 solicitări pentru paşapoarte simple temporare.

Totodată, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate au fost 2.156 de cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice.

Potrivit publicației monitorulexpres.ro, în total, în luna iunie 2021, au fost analizate şi soluţionate 6.726 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi simple temporare. În perioada menționată, au fost eliberate, prin intermediul ghișeului de eliberări de la sediul S.P.C.P. Brașov, 3.722 paşapoarte. S.P.C.P. Braşov a acordat avizul pentru 3 cereri primite de la serviciile publice comunitare locale de evidenţa persoanelor pentru restabilirea domiciliului din străinătate în România. În perioada 01-30.06.2021 au fost primite de la instanţele de judecată 150 de comunicări, pentru care au fost implementate în evidenţe – conform prevederilor Legii nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi a procedurilor în vigoare – un număr de 73 de restricţii de tip „I – Activ”, pentru cetăţenii români împotriva cărora autorităţile competente au dispus suspendarea dreptului la libera circulaţie în străinătate.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.