Instituția Prefectului-Județul Brașov informează că, potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, până astăzi au fost distribuite centrelor de vaccinare, echipelor mobile și medicilor de familie din județ 243.395 doze vaccin Pfizer, 25.280 doze vaccin Moderna, 46.110 doze vaccin AstraZeneca și 11.275 doze vaccin Johnson&Johnson.
Numărul de doze de vaccin administrate până în data de 12 iulie 2021 este de 308.089 (+ 467 față de ziua anterioară), din care 148.171 (+ 243 față de ziua anterioară) reprezintă doze rapel. Din totalul de 308.089 doze, 8.678 doze au fost administrate cu vaccin Johnson & Johnson (1 doză – vaccinare completă).
Numărul cazurilor totale de reacții adverse post-vaccinale raportate a rămas același: 156, dintre care două severe (declarate de către DSP Brașov în 20.04.2021 și 21.04.2021).