De ce s-au dublat costurile drumurilor tehnologice pentru Aeroportul Ghimbav

Consiliului Județean Brașov a actualizat în ședință extraordinară indicatorii tehnico-economici aferenți unor investiții importante pe care administrația județeană le va realiza în perioada imediat următoare. Este vorba de realizarea drumului tehnologic perimetral și acces la echipamentele de radionavigație din cadrul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.
În mod surprinzător, valoarea contractului aproape că s-a dublat, de la aproximativ 6 milioane de lei, la 10,3 milioane de lei cu tot cu TVA. Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, explică această majorare de cost prin creșterea costurilor pentru manoperă, în conformitate cu prevederile OUG 114/2018, dar și ale bitmului.

De asemenea, plenul consilierilor județeni a aprobat hotărâri care vin în sprijinul proiectelor de investiții de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov care vizează dotarea cu aparatură și echipamente medicale a Ambulatoriului Integrat și a Unității de Primiri Urgențe.
În cadrul aceleiași ședințe s-a aprobat și modernizarea și reabilitarea drumului județean 109 Beclean – Luța – Ludișor.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.