UNICEF sprijină Brașovul pentru a deveni un ,,Oraș prietenos cu copiii”

Primarul Allen Coliban și Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, au semnat astăzi, 23 iulie, „Memorandumul de înţelegere între Municipiul Brașov și Reprezentanța UNICEF în România privind participarea Municipiului Brașov la Iniţiativa Localități Prietene ale Copiilor“. Acest memorandumul este o componentă a parteneriatului în vederea implementării proiectului „Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, parteneriat aprobat prin Hotărârea  Consiliului Local nr. 324/2021.

Un al doilea obiectiv al acestui parteneriat, dintre Municipalitate și UNICEF, este construirea unui centru de incluziune socială pentru copiii vulnerabili.

,,În primul rând Brașovul este unul dintre primele orașe din România care devine partener într-un astfel de program, iar acest program se suprapune cu strategia noastră de a deveni un oraș prietenos pentru familii tinere, pentru a atrage profesioniști, care să se mute în Brașov, obiectivul nostru este să devenim un oraș al familiei. Este foarte important să devenim, totodată, un oraș prietenos pentru copiii noștri și mă bucură faptul că un partener de talia UNICEF-ului este alături de noi în acest proiect, pentru a ne transfera, a ne ajuta, a ne oferi consultanță în diverse măsuri, pentru a implementa un astfel de obiectiv. Este important, totodată, să arătăm deschidere către cei mai tineri cetățeni ai Brașovului, pentru că doar așa putem construi pe termen mediu și lung o democrație solidă și o comunitate solidă. Faptul că astăzi am semnat acest memorandum este un prim pas în direcția deschiderii administrației locale către decizii participative și pentru copii, și ne propunem ca împreună cu UNICEF să alcătuim acel Consiliu al Copiilor, ales pe baze democratice, pe care să îl avem alături de noi în deciziile pe care le vom lua pentru oraș și pentru viitorul comun”, a declarat primarul Allen Coliban la semnarea contractului.

O „Localitate Prietenă a Copiilor” este un municipiu, un oraş, o comunitate sau un sistem de guvernare locală care se angajează să respecte drepturile copilului, aşa cum sunt exprimate în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. În practică, este un oraş sau o comunitate în care vocile, nevoile, priorităţile și drepturile copiilor sunt integrate în politicile, programele şi deciziile publice. Viziunea este ca fiecare copil şi tânăr să se bucure de copilărie şi să îşi atingă potenţialul maxim pe măsură ce cresc. Principiile care ghidează inițiativa sunt: interesul superior al copilului, demnitate, participare şi apartenenţă, viaţă şi supravieţuire, nediscriminare şi echitate, transparenţă şi responsabilitate, interdependenţă şi indivizibilitate.

Citeste și:  Brașovul strălucește de sărbători: Târgul de Crăciun și magia lui Moș Crăciun în Piața Sfatului

,,O localitate prietenoasă cu copiii este locul unde toți cetățenii, inclusiv administrația localității, sunt preocupați de fiecare copil, se asigură că niciun copil nu este lăsat în urmă, că fiecare copil merge la școală, stă la școală și învață la școală, că fiecare copil crește sănătos și fără sărăcie, precum și o localitate în care copiii sunt implicați în procesele decizionale. Ca parte a acestui proiect, ca parte a inițiativei localităților prietenoase cu copiii, participarea copiilor este critică. Copiii au o voce. Copiii au ceva de spus. Copiii au idei. Copiii au opinii. Este absolut esențial ca în procesul de luare a deciziilor legate de lucrurile care se întâmplă în localitate și în municipiu să fie implicați copiii. Inițiativa localităților prietenoase cu copilul este pusă în practică de mulți ani, încă din anii ’90, și până acum mii de orașe, orașe și comune au făcut parte din această inițiativă, s-au străduit să promoveze drepturile copiilor prin administrația locală. Pentru România. Brașov este printre primele orașe care se alătură acestei inițiative. Și este important, pentru că noi, ca UNICEF, dar și cu parteneri precum Brașov, simțim că administrația locală ar trebui să aibă un rol mai puternic și o voce mai puternică în ceea ce privește abordarea provocărilor cu care copiii încă se confruntă în întreaga țară și, de asemenea, o voce mai puternică în ceea ce privește aducerea copiilor în procesul de dezvoltare a judeţului şi a ţării. Și asta chiar începe la nivel local. Astfel, România, devenind acum parte a unei comunități globale a Inițiativei orașelor prietenoase cu copiii, este critică deoarece România poate contribui, de asemenea, experiențele din România, la alte orașe, la alte localități, și, la fel, alte orașe care au acumulat multă experiență de-a lungul anilor, vor fi conectate la orașe precum Brașov și alte orașe noi implicate în proiect. Așadar, este o piatră de hotar pentru România să devină parte a acestei inițiative globale și o piatră de hotar pentru Brașov să fie printre primele orașe care i se alătură” a precizat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Conform acestui memorandum, Brașovul are 3 ani la dispoziție să implementeze măsurile și procedurile necesare pentru a primi această titulatură.

Potrivit primarului, obiectivul principal este de a implica elevii și tinerii în luarea deciziilor, astfel încât deciziile pe care Municipalitatea le va lua să se facă și în interesul acestor categorii de vârstă.

Viceprimarul Flavia Boghiu, cea care reprezintă Municipalitatea în cadrul acestui parteneriat, a prezentat și câteva propuneri cu privire la modul în care Primăria și Direcția de Asistență Socială vor să implice copii și tinerii în luarea deciziilor ce vizează dezvoltarea orașului.

,,Împreună cu Inspectoratul Școlar și unitățile de învățământ din Brașov ne propunem să înființăm un Consiliu Local al elevilor, în oglindă la Consiliul Local, în care fiecare școală să aibă un reprezentant. Chiar vom propune ca la nivelul fiecărei școli să se organizeze alegeri, astfel încât elevii vor învăța și ei ce înseamnă procesul electoral. Acest Consiliul Local al elevilor va fi un organ consultativ al primarului, care va analiza proiectele de hotărâre relevante, înainte ca acestea să ajungă pe ordinea de zi. Ei vor putea participa, în cazul anumitor proiecte, și la discuțiile din comisii. În cazul proiectelor importante pentru copii și tineri, președintele acestui consiliu va putea fi invitat să ia cuvântul în plenul Consiliului Local, pentru a își putea prezenta punctul de vedere cu privire la proiectul HCL care vizează, această categorie de vârstă. Și ei vor funcționa pe comisii, dar adaptate nevoilor lor. Vor fi invitați la ședințele Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism, atunci când se discută proiecte relevante pentru ei. Vor putea fi consultați când se analizează proiectele de bugetare participativă. Nu în ultimul rând, înainte de a fi prezentat proiectul de buget în plenul Consiliului local, acest consiliu al elevilor va analiza lista de investiții și alocările de cheltuieli pentru categoriile relevante pentru cei de vârsta lor, cum ar fi: educație, sănătate, mobilitate sau sport”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

În următoarele luni, conform memorandumului, specialiștii UNICEF vor sprijini autoritățile locale în realizarea acestui obiectiv de implicare a copiilor și tinerilor în luarea deciziilor.

„Tânăr sau piticot, vă arăt că și eu pot!

După semnarea acestui document, autoritățile locale i-au invitat pe reprezentanții UNICEF să participe la evenimentul „Tânăr sau piticot, vă arăt că și eu pot!, organizat de Direcția de Asistență Socială Brașov în parteriat cu Oaki Junior, la care au participat copii cu dizabilități şi copii aflaţi în situaţii vulnerabile din comunitatea brașoveană.

,,A fost o sărbătoare a bucuriei pe care cei de la Direcția de Asistență Socială au oferit-o acestor copii, au avut ocazia să participe la ateliere de creativitate, de pictură, să joace jocuri, să se bucure unii de alții și să se împrietenească, Genul acesta de evenimente fac ca, pe lângă serviciile de asistență socială pe care DAS-ul le oferă, să aducă bucure în viața tuturor“, a declat viceprimarul Flavia Boghiu.

În cadrul acestui eveniment s-a desfăşurat o succesiune de activități menite să susțină sporirea încrederii în forțele proprii, creativitatea, imaginația, comunicarea, spiritul de echipă al celor mici.

Copiii s-au bucurat de activitati interactive-  dans, mini-golf, șotron, frisbee, croquet, vânătoare de comori și ateliere de pictură, de îndemânare, desene pe asfalt – dar și de jocurile clasice ale vârstei.

Allen Coliban

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.