Un graffer din Brașov le dă bătăi de cap polițiștilor locali

Un artist local specializat în graffiti a fost prins de polițiștii locali recidivând în acoperirea zidurilor cu „fresce”. Polițiștii îl cunosc deja pe tânăr chiar și după desenele pe care acesta le realizează. L-au somat în repetate rânduri să înceteze să mai măzgălească pereții clădirilor din oraș, dar totul în zadar. De data aceasta polițiștii se pare că nu-l vor mai ierta.

M.A.I. este un tânăr brașovean care, zilele trecute a recidivat, primind cea de-a treia sancțiune de la polițiștii locali. “Creațiile” sale au fost recunoscute de către oemenii legii, care, la sfârșitul anului trecut, l-au surprins pentru prima dată în timp ce își semna capodopera pe zidurile unui imobil din cartierul Astra.

Citeste și:  Două persoane, grav rănite într-un incendiu care a cuprins o casă din Cristian

Cadrul legal care sancționează și la care are competență și poliția locală, alături de celelalte instituții care au atribuții pe linie de ordine publică, este legea 61/1991 – “Scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum și dezlipirea sau distrugerea, fără drept, a reclamelor, anunțurilor și afișelor legal expuse în locuri anume destinate”. Sancțiunea pentru această faptă este cuprinsă între 100 și 500 lei, sume ce nu îi descurajează pe acești mâzgălitori. De cele mai multe ori, grafferii acționează în grupuri, iar în acest an au fost zeci de persoane (90% dintre ele minore) surprinse că mâzgăleau diferite imobile. Ele au fost sancționate și li s-au confiscat sprayurile. Grafferii au fost observați inclusiv pe camerele de supraveghere, dar, din păcate nu poate sta non-stop câte un polițist la fiecare colț de stradă. Un caz special este strada Sforii – obiectiv care a intrat în monitorizarea Poliției Locale Brașov, prin agenții care sunt în misiune de asigurare a ordinii și liniștii publice în centrul istoric. Doar în ultimele luni, Pe strada Sforii au fost surprinși că murdăreau zidurile și sancționați șapte tineri turiști ce veniseră în vizită la Brașov.

Citeste și:  Peste 113.900 de persoane şi aproximativ 47.300 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

Din baza de date a instituției, rezultă faptul că în ultimii doi ani și jumătate au fost prinși peste 50 de tineri/minori în timp distrugeau cu sprayuri cu vopsea ziduri ale unor imobile din diferite zone ale orașului. Ei au fost sancționați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.