Peste 3400 de oameni au participat la evenimentul pentru sprijin a celor îngrijiți gratuit de HOSPICE Casa Speranței

Peste 3.400 de oameni din toată România și din alte 20 de țări au alergat la sfârșitul săptămânii trecute, cu dorința de a veni în sprijinul semenilor lor care înfruntă boli incurabile și care sunt îngrijiți gratuit de HOSPICE Casa Speranței.

Cea de-a 13-a ediție a crosului Aleargă TU pentru EI, powered by Miele s-a desfășurat virtual, adică oamenii au putut alerga oriunde s-au aflat pe 24 și 25 iulie, și-au monitorizat singuri cursa cu ajutorul aplicațiilor de alergare și au postat pe rețelele de socializare dovada kilometrilor parcurși. Pentru fiecare kilometru înregistrat, sponsorii evenimentului au donat câte 10 lei în beneficiul pacienților HOSPICE Casa Speranței.

A fost o mobilizare impresionantă în rândul oamenilor care au simțit că vor să ajute, fiecare după propriile forțe, de la copii de 2 ani care au măsurat un kilometru în pași mici, la oameni de peste 70 de ani care au alergat 20 de kilometri la cursa Varta. Au fost comunități întregi care s-au mobilizat, de la cluburi sportive, școli și licee la militarii de la Brigada 2 Vânători de Munte, ba chiar am avut alături o comunitate de zeci de alergători spanioli, mobilizați de românii de acasă și din Diasporă. Pentru 2 zile am fost împreună, indiferent unde ne-am aflat și am vorbit cu toții limba faptelor bune”, a declarat Alina Burlă, coordonatoarea crosului HOSPICE de anul acesta.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Cei mai mulți alergători s-au mobilizat la Cursa Miele de 10km și la Cursa VLG.RO de 5 km.

Draexlmaier a fost compania cu cea mai numeroasă echipă strânsă din rândul angajaților iar Autoliv a trimis cadouri copiilor de la HOSPICE care i-au încurajat pe alergători.

La linia de finish s-au strâns astfel peste 25.100 de kilometri transformați de sponsori în peste 50.000 de euro.

Este uimitor tot ce am trăit împreună în acest weekend, este un exemplu de solidaritate din partea tuturor celor care au simțit să ni se alăture în această cursă a speranței, care a ajuns mai departe ca niciodată, atât din punct de vedere al numărului de participanți cât și din punct de vedere al sumelor strânse, ce vor fi transformate de echipele HOSPICE Casa Speranței în vizite gratuite la domiciliul pacienților noștri”, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Din donațiile alergătorilor și din strângerile de fonduri individuale realizate pe platforma GalantOM s-au strâns peste 80.000 de lei, sumă care se adaugă la sponsorizările asigurate de companii pentru susținerea serviciilor HOSPICE.

Despre HOSPICE Casa Speranţei

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.

Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 29 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 40.000 de copii și adulți

Puteți sprijini pacienții HOSPICE și cauza îngrijirii paliative cu o donație ( https://www.hospice.ro/doneaza/ ) sau cu un SMS la 8864 cu textul TIMP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.