La mormântul marelui filosof Constantin Noica de la Schitul „Schimbarea la Față a Domnului” din Păltiniș, județul Sibiu, a fost oficiat sâmbătă, 13 iulie, un parastas la 110 ani de la nașterea marelui gânditor român. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți din care au făcut parte vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu, protosinghelul Emilian Man și egumenul Schitului de la Păltiniș, protosinghelul Valeriu Luca.
Au fost prezenți la ceremonie nepotul marelui filosof, domnul Nicolae Noica, domnul Bogdan Eduard, directorul Orizont TV, scriitorul Valentin Leahu și alți oaspeți.
După slujba de parastas, domnul Bogdan Eduard a lansat volumul „Nopți albe de la Rohia” care evocă personalitatea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Iustinian Chira. Invitații au luat cuvântul la finalul ceremoniei și au evocat personalitatea filosofului Constantin Noica și a Arhiepiscopului Iustinian Chira.
„Titlul acestei cărți este unul foarte expresiv. Este o expresie pe care Înaltpreasfințitul Iustinian o folosea foarte des. Spunea: «Am foarte multe nopți albe în care stau și mă rog pentru toți păstoriții mei, de la Carei până la Borșa». Aici includea toată eparhia pe care a condus-o cu vrednicie și destoinicie și a luat-o de la cel mai îndepărtat punct de la granița cu Ungaria, Carei și punctul opus al eparhiei, granița cu Suceava, orașul Borșa. (…) Fiind vorba despre Rohia nu pot face legătura cu locul în care ne aflăm, lângă mormântul filosofului Constantin Noica, legat organic de Mănăstirea Rohia printr-un om, prin părintele Nicolae Steinhardt care mărturisea despre marele filosof că este omul care i-a marcat viața din temelie. După părinții lui, Constantin Noica i-a marcat cel mai mult viața și cred acest lcuru pentru că Nicolae Steinhardt nu avea niciodată cuvinte gratuite. Se bucură Înaltpreasfințitul Iustinian din ceruri, se bucură domnul Nicolae Steinhardt și domnul Constantin Noica de faptul că noi ne aflăm aici la un soroc atât de reprezentativ, la 110 ani de la nașterea marelui filosof român. Sunt convins că am făcut cel puțin trei bucurii în ceruri”, a subliniat arhimandritul Ioachim Tomoiagă.
Evenimentul a fost organizat de Cenaclul de la Păltiniș și Orizont TV.
Sursa: Mitropolia Ardealului