Evenimente pentru toți în timpul Forumului Orașelor Verzi

Peste 20 de entități publice sau private, ONG-uri sau firme, participă la Forumul Orașelor Verzi, ce va avea loc în perioada 6-12 septembrie, la Brașov. Mai mult de 40 de evenimente și activități vor fi organizate în Brașov în perioada Forumului, pentru a-i convinge pe brașoveni să participe la obiectivul de a transforma Brașovul într-un oraș „verde“, dar și pentru a le arăta beneficiile unui astfel de mod de viață.

Proiecții de film, ateliere de învățat mersul pe bicicletă pentru adulți și copii,, concursuri de ciclism, workshop-uri și prezentări de soluții de trafic și transport alternativ, cel mai mare copac din Brașov „îmbrăcat“ în haine din materiale reciclate, o conferință a afacerilor „verzi“, instalații muzicale out-door și iluminarea arhitecturală a copacilor din parc, amplasarea unui automat de colectare ambalaje care oferă la schimb bilete RATBV, ateliere creative, activități sportive, spectacole de muzică și dans, expoziții, târg de prezentare a inițiativelor de mediu, târg al producătorilor locali, caravane de reciclare, acestea sunt doar câteva dintre activitățile care vor avea loc în centrul vechi al orașului și în cartiere, activități adresate în cea mai mare măsură brașovenilor și turiștilor.

Citeste și:  Unde sunt condiții bune de schiat în țară

Programul și mai multe detalii despre evenimente puteți accesa pe site-ul www.fovbv.ro .

 “Cel mai mare câștig al Forumului Orașelor Verzi este că a unit comunitatea brașoveană, autorități publice, societăți comerciale și ONG-uri, pentru a pune Brașovul pe harta orașelor din Europa care iau în serios urgența climatică în care se află omenirea. Am încredere că o dată cu prima ediție a acestui eveniment din ce în ce mai mulți brașoveni vor susține măsurile pe care municipalitatea le va lua în viitor, astfel încât să nu mai trăim într-un oraș poluat, ci într-un oraș verde și sănătos”, a declarat primarul Brașovului, Allen Coliban.

Citeste și:  Liberalii vor avea șase dintre cele 16 portofolii din noul guvern format de coaliția pro-europeană

Consiliul Local Brașov a aprobat joi organizarea Forumului, programul și acordul standard de parteneriat pentru evenimentul care își propune să pună Brașovul pe harta orașelor „verzi“ din Europa de Sud-Est.

Forumul Orașelor Verzi este un eveniment de mediu organizat în perioada 6-12 septembrie 2021, care își propune să contribuie la obiectivul “Brașov – capitala verde a României” și să transforme municipiul în centrul european al dezbaterilor de mediu.

Evenimentul este structurat pe trei categorii de activități: o Conferință internațională de politici publice de mediu (9-11 septembrie 2021) adresată autorităților locale din toată țara, activități de informare, conștientizare și divertisment pentru publicul brașovean, derulate de ONG-uri în mai multe locuri din oraș, precum și demararea unor măsuri pe termen lung ale municipalității de tranziție spre verde, precum colectarea selectivă a deșeurilor, încurajarea mobilității alternative și îmbunătățirea calității aerului.

Citeste și:  Concert de colinde la Făgăraș: Eveniment cultural și caritabil pentru construirea Spitalului Speranței „Hospice”

Partenerii municipalității în organizarea Conferinței Internaționale de Politici Publice sunt Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Municipiilor din România și Consiliul Județean Brașov. Conferința beneficiază de Înaltul Patronaj al Președintelui României.

One thought on “Evenimente pentru toți în timpul Forumului Orașelor Verzi”

  1. Evenimente costisitoare, distracție dar fără rezultate concrete privind „Brașovul verde”. Solicit și pe această cale conducerii primăriei să străbată pe jos toate străzile cartierului Florilor, să vadă „verdele” cartierului: trotuare degradate și foarte murdare. Nimeni nu-și asumă mătură rea lor, nici oamenii, nici asociațiile de proprietari, nici cei care au în atribuții mătură rea străzilor și cu atât mai puțin acțiuni din partea primăriei. Am sesizat primăria, mi-a dat număr de înregistrare, cod verificare, termen de execuție 30 zile și… gata. Nimic. Așa că „verdele” va fi numai în jurul primăriei și în jurul Consiliului Județean. Ca de obicei, încă de pe vremea comunismului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.