Braşov: Instanța deblochează lucrările de la Aeroportul Braşov-Ghimbav

Curtea de Apel Braşov a stabilit pentru data de 24 iulie un prim termen în procesul privind licitaţia contestată pentru realizarea Terminalului de pasageri al viitorului Aeroport Braşov-Ghimbav, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea.

Conform acestuia, în cazul în care instanţa va da o decizie la acest prim termen, „lucrurile vor fi deblocate” şi se va putea semna contractul pentru proiectare şi execuţie.

„Dacă miercuri (24 iulie n.r.) vom avea o decizie a instanţei de judecată, eu sper ca toate lucrurile să fie deblocate şi într-un parcurs previzibil să putem să putem semna contractul de proiectare şi execuţie la Terminal. Referitor la toate celelalte obiective – fie că vorbim de echipamente, maşini de pompieri sau de deszăpezire, fie că vorbim de partea de balizaj, sistematizare în vecinătatea pistei sau drumul perimetral, sunt obiective care sunt în procedură şi vor fi implementate în termenele stabilite”, a spus Veştea.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Preşedintele CJ Braşov a subliniat că nu a fost neglijată nici partea de operare, ce priveşte serviciile de navigaţie aeriană.

„Aeroportul are două componente, una care ţine de partea de operare şi una care este legată de infrastructură. Evident, cea vizibilă este cea care ţine de partea de infrastructură şi ne dorim cu toţii să vedem toate aceste construcţii, clădiri realizate. Dar nu trebuie neglijată nici partea de operare şi am făcut încă de anul trecut mai multe diligenţe la Ministerul Transporturilor, la Romatsa, la Autoritatea Aeronautică Civilă şi la Eurocontrol unde am prezentat materiale, iar săptămâna trecută am avut o şedinţă la Ministerul Transporturilor pe această temă. (…) Referitor la celelalte proceduri pe care le avem în derulare, eu am convingerea că aeroportul de la Braşov este un obiectiv realizabil, timpul ni-l dorim cu toţii cât se poate de scurt, nu vrem să creadă nimeni că noi am întârziat, sunt proceduri legale, obligatorii. Cred că, dacă vom debloca partea de terminal, termenele pe care le-a stabilit încă de la început pot duce la finalizarea obiectivului”, a afirmat Veştea.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

El a menţionat că, în scurt timp, „se va intra din nou în şantier” la viitorul aeroport.

„Am avut o perioadă după finalizarea proiectului în care a trebuit să obţinem avize de la toate instituţiile care erau prevăzute în certificatul de urbanism – Apele Române, Mediu, Electrica, gaz etc (…), ulterior am obţinut toate avizele şi în prezent suntem pregătiţi pentru a intra din nou în şantier”, a precizat preşedintele CJ Braşov.

Curtea de Apel Braşov urmează să se pronunţe privind plângerea împotriva Deciziei CNSC formulată de către firma Construcţii SA Sibiu, câştigătoarea licitaţiei pentru realizarea Terminalului. CNSC a admis, ulterior desemnării câştigătorului, contestaţia firmei clasate pe locul al doilea, solicitând CJ Braşov reanalizarea ofertelor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.