Se apropie cel mai important eveniment dedicat sustenabilității de mediu din România, FOV! Forumul Orașelor Verzi (FOV), se va desfășura în perioada 6-12 septembrie, la Brașov. Timp de o săptămână, Brașovul va arăta ca o adevărată capitală verde europeană datorită activităților programate.
În primul rând, orașul nostru va găzdui, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, o conferință de politici publice în domeniul protecției mediului, la care vor participa 200 de primari, președinți de Consilii Județene, invitați internaționali și mulți alți politicieni.
Scopul acestei conferințe fiind aducerea în atenția autorităților locale a celor mai bune practici, a tehnologiei de ultimă oră din domeniu și de a îi încuraja să ia măsuri cât mai bune pentru orașele și cetățenii lor.
În al doilea rând, Municipalitatea, alături de ONG-uri, diverse instituții și firme private, pregătește o mulțime de evenimente plăcute pentru brașoveni, dar va lua și o serie de măsuri legate de trafic și reciclare, precum vedem în orașele occidentale.