Kids Tâmpa – Sepsi 2, primul meci acasă, în campionat, pentru „urși”

ACS Kids Tâmpa va disputa primul meci pe teren propriu din noul sezon al Ligii a 3-a, sâmbătă de la ora 17.00, pe stadionul ICIM. „Alb-albaștrii” vor primi vizita echipei secunde a lui Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, după ce în runda inaugurală a campionatului au pierdut la KSE Târgu Secuiesc, scor 4-1. „Acceptăm înfrângerile, dar maniera de joc și exprimarea în teren a jucătorilor a fost sub așteptările noastre, la Târgu Secuiesc. Vom pregăti, cu siguranță, ceva schimbări în primul unsprezece. Urmează un meci greu, împotriva unei formații cu jucători tineri, dar care sigur va avea și oameni de la prima echipă, ținând cont că în Liga 1 este pauză. Chiar dacă se va întâmpla acest lucru, sperăm să ne adjudecăm cele trei puncte, care sunt foarte importante pentru noi”, a declarat Vasile Tatarciuc, unul dintre antrenorii ACS Kids Tâmpa.


„Am început bine meciul trecut, dar pe parcurs nu am mai jucat ce s-a pregătit la antrenamente. Avem un lot mai puternic și mai unit decât anul trecut, avem un joc mai legat. Ne va motiva dacă vom avea în față mai mulți jucători din prima echipă a lui Sepsi”, a completat mijlocașul Fabian Dumitraș.
În jocul de sâmbătă, la Kids Tâmpa nu vor putea evolua Tenică, Cupu, Perju și Stoica, cu toții accidentați.

Se așteaptă la un public numeros la meciurile de pe ICIM


Președintele Adrian Zahariea consideră că echipa a arătat un plus în exprimare, față de sezonul trecut, în primele partide în Cupa României din istoria clubului și speră că la meciurile de pe ICIM vor lua loc în tribune cât mai mulți spectatori, în noua stagiune.

„Echipa a arătat un plus în cele două meciuri de Cupă, lucru care ne-a dat speranțe că ne putem întoarce cu cel puțin un punct din prima deplasare din campionat. Nu a fost așa, dar sperăm să recuperăm cât se poate de repede la acest capitol. Și anul acesta suntem restricționați în ceea ce privește alcătuirea echipei, fiind nevoie de un număr minim de jucători crescuți în academie, astfel că menținerea în Liga a 3-a este un obiectiv realist. Cred că deja avem un loc al nostru în fotbalul brașovean. Avem 500 de copii la secția de fotbal, peste 700 în total, în cadrul clubului. E normal să avem din ce în ce mai mulți spectatori, copilașii vor să vină să vadă ce fac cei mai mari, iar împreună cu părinții, cu bunicii, putem ajunge la un public destul de numeros. Sperăm la o medie de 500 de spectatori la partidele de acasă”, a afirmat președintele ACS Kids Tâmpa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.