Mădălina Pavăl & Live Orchestra, pentru prima dată în Brașov, în cadrul Brașov Jazz & Blues Festival

Mădălina Pavăl și cei 12 muzicieni care compun noua formulă de trupă a artistei ajung pentru prima dată în Brașov, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Brașov Jazz & Blues Festival. Concertul va avea loc pe 4 septembrie, de la ora 18:00, pe scena din Piața Sf. Ioan, pe care vor urca artiști din SUA, Germania, Suedia, Anglia, Franța, Austria și România.

După piesa Vino pân’ la București, lansată la finalul anului 2020, care i-a adus Mădălinei un început din punct de vedere profesional prin colaborarea cu producătorul Alexei Țurcan (Travka/ Tomma Alistar), povestea în două cântece, Ieși Soare, lansată în mai 2021, a prezentat noua formulă de 13 muzicieni și echipa care face posibile proiectele derulate de Mădălina Pavăl.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Mădălina Pavăl & Live Orchestra ajung pentru prima dată în această formulă în Brașov după concertele susținute la Cluj (Electric Castle), Tuzla (Plaja Cochilia), Buzău (Buzăul lui Marghiloman), Vaslui (Open Câmp) și Timișoara (CEFFTM).

Artiștii prezenți în proiect sunt: Mădălina Pavăl, Alexei Turcan, Raluca Stratulat – vioară, Ioana Turcu – flaut, Cristian Chirodea – tobe, Lucian Naste – chitară, Alex Corlan – chitară bass, Iacob Artin Panighiant – contrabas, Mihail Grigore – violoncel, Emanuel Vots – viola, Diana Ciudin – vioara 1, Sarah Andreeescu – vioara a 2-a, Alice Hristodor – harpă

Brașov Jazz & Blues Festival, ediția a IX-a va avea loc între 2 – 5 septembrie în Piața Sfântul Ioan (scena principală), Piața Brassaï (scena Raiffeisen), dar și în Parcul Central Nicolae Titulescu. Această ediție a festivalului este una specială și duce la îndeplinire conceptul unui festival de muzică complet. În programul festivalului sunt anunțate atât concerte cu trupe de renume internațional, cât și trupe locale, ateliere creative și masterclass-uri pe teme muzicale, proiecții de filme în aer liber, activități pentru copii și familie pe timpul zilei, un târg de discuri de vinil și concerte de tip jam session.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.