Ce NU trebuie să faci când întâlnești un URS

Zilele trecute, un bărbat de 33 de ani a fost atacat de un urs în Predeal, județul Brașov. A fost transportat de un echipaj SMURD la spital, cu mai multe răni pe picioare, abdomen și cap. Teribilul incident a readus în atenție nevoia de educație pentru cazurile limită când întâlnim un animal sălbatic, mai ales un urs.

Fostul director al WWF Romania – Csibi Magor ne sfătuiește cum să reacționăm în mod corect la întâlnirea cu un urs.

”Când te poziționezi în salvator și hrănești un animal sălbatic, esti personajul negativ al poveștii, pentru că:

  1. „A fed bear is a dead bear”, spun americanii și pe bună dreptate. Hrănind ursul, îl faci ca acesta să-și dezvolte un comportament deviant, nenatural, își pierde frica față de oameni și are șanse să devină un urs habituat care trăiește la marginea localităților. La primul incident, chiar dacă nu e din vina lui, acest animal va devei o țintă.
  2. Hrănind ursul contribui la creșterea incidentelor și în final îi ajuți pe aceia care vor cote de împușcare din ce în ce mai mari.
  3. Dacă hrănești animale sălbatice, pui în pericol vieți umane. Cu cât avem mai mulți urși în jurul localităților, cerând mâncare de la oameni, cu atât șansele incidentelor crește, pentru că, din păcate teribilismul și dorința de a fi remarcați a oamenilor neinformați câteodată depășește instinctul lor de conservare.
  4. Poate că tu, ca trecător, vrei să fi prieten cu ursul, dar te asigur că cei mai mulți localnici nu vor acest lucru. Ei sunt obișnuiți de secole că animalele sălbatice știe să aibă grijă de ei și de fiecare dată când aceștia vin în jurul caselor, oamenii se simt incomfortabil și pe bună dreptate. Ursul este un animal sălbatic și are un comportament aproape la fel de imprevizibil ca a unor oameni.
Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Concluzia este, că dacă iubești urșii și animalele în general, nu te duce peste ei, nu le hrăni și sub nu încerca să-i surprinzi în natură cu un selfie”, transmite Csibi Magor, potrivit europafm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.