Începe cea de-a 6-a ediție Alpin Film Festival!

Au mai rămas doar câteva zile până la startul celei de-a 6-a ediții Alpin Film Festival. Organizat în cadrul Festivalului Orașelor Verzi, în perioada 7-12 septembrie, la Brașov, Predeal și Râșnov, unicul eveniment cinematografic autohton dedicat culturii și civilizației montane se pregătește să aducă pe marile ecrane o selecție de peste 50 de filme din întreaga lume. Un număr impresionant de invitați speciali va poposi la Brașov în perioada festivalului și va participa la proiecțiile de film și la conferințele dedicate unor subiecte arzătoare precum protejarea mediului și conservarea biosferei, posibilitățile de susținere a sportivilor cu dizabilități, turismul din România și situația urșilor din țara noastră. Printre cele cele mai așteptate momente ale ediției se numără întâlnirea cu Catherine Destivelle, cea mai bună alpinistă din istorie, prezentă la Gala de decernare a premiilor pe 11 septembrie, de la ora 19:00.

„Cu siguranță mă bucur că un festival deja de renume pentru Brașov, Alpin Film Festival, este parte din Forumul Orașelor Verzi. Este un festival internațional nu doar de film, ci și de fotografie, carte, anul acesta vine și cu ateliere practice, va fi un turn de cățărare în piața Brassai, va fi, pe lacul de la Noua, posibilitatea de a exersa și de a obține inițiere în caiac, atât pentru brașoveni în ansamblul lor cât și, mai ales, pentru persoanele cu dizabilități. Este doar un exemplu de eveniment care are legătură atât cu muntele și cu civilizația montană, cât și cu dezideratul nostru de a înverzi orașul“, a declarat primarul Allen Coliban, în conferința de presă care a avut loc astăzi. Primăria Brașov finanțanțează Alpin Film Festival cu suma de 20.000 de lei, în cadrul proiectelor dedicate FOV.

„Consiliul Județean Brașov a contribuit la finanțarea ambelor evenimente. Sincer și personal salut ambele evenimente, le consider extrem de benefice, atât în calitatea mea de ecologist convins, cât și de alpinist. Forumul Orașelor verzi este o premieră și sper să devină un succes și un eveniment cu tradiție.  Alpin Film Festival are o tradiție îndelungată, au dovedit deja valoarea lor. Sper ca rezultatul acestor două evenimente să facă din Brașov un centru montan așa cum ni-l dorim și așa cum merită și un oraș verde un vârf de lance în România în această privință“, a spus, la rândul său, Szenner Zoltan-Huba, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov.

„Salut prezența lui Catherine Destivelle, o legedă a alpinismului mondial, considerată cea mai bună alpinistă din istorie și suntem foarte bucuroși că a acceptat să vină. O avem avem pe Eliza Kubarska, considerată cea mai bună regizoare de film de munte și de mediu din lume. Local mi se pare foarte important să punctăm acest moment care s a întâmplat acum 140 de ani la Brașov, când a luat ființă prima asociație de turism montan, SKV, și vom avea o conferință la cinema Astra, în prezența președintelui SKV, care va fi primul eveniment la Astra după 30. E foarte important să știe lumea că la Brașov practic a început ceea ce noi numim astăzi trekking sau drumeție.  L-am găsit pe pionierul parcurilor rezervaților naturale din România, Zeno Oarcea, Prezentăm un film despre viața lui, care este extraordinară, înțelepciunea lui, și cred că vor fi lucruri pe care oamenii le vor afla direct de la dumnealui și va fi unul din momentele foarte puternice de la festival. Și nu vreau  să închei fără să punctez și prezența echipei noastre de aur la olimpiadă, paraclimbing și evenimentelor dedicate lor, turnul de cățărat și evenimentul de caiac. Inedit: copiii sau cei care vor urca pe turnul de escaladă vor fi coordonați de doi nevăzători care au o experiență foarte mare. Bineînțeles, supravegheați de. Clubul Alpin Român. Și Trento, care este cel mai mare festival de film montan din Europa și primul din lume, ne au trimis o serie de două ore de animație pentru copii pentru copii de la 5 la 12 ani. Sunt filme legate de protecția mediului, de sport, de cățărare. Vom proiecta și filmul de succes a lui Dan Dinu„ România Sălbatică, expoziția sa de la AFI și expoziția Agerpres din Coresi, cu poze interesante și vechi despre Brașov“, a enumerat Dan Burlac, organizatorul festivalului, câteva dintre punctele forte ale ediției din acest an.

Accesul la toate evenimentele incluse în programul Alpin Film Festival este gratuit, în limita locurilor disponibile și în conformitate cu normele în vigoare. Program și rezervări:https://eventbook.ro/festival/alpin-film-festival 

Competiția Românească

Nu vor lipsi de la această ediție nici expozițiile de fotografie, conferințele și prezentările de carte. Printre evenimentele de neratat ale ediției se numără seria de evenimente legată de cel mai popular proiect artistic al momentului, documentarul România Salbatică, proiectat vineri, pe 10 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Sfântul Ioan din Brașov. Expoziția de fotografie și prezentarea cărții care însoțește acest proiect derulat de-a lungul a 10 ani vor fi găzduite de AFI Brașov. Regizorii brașoveni Dan Dinu si Cosmin Dumitrache vor fi prezenți la proiecția filmului inclus în Competiția Națională. La marele premiu al secțiunii va concura, în acest an, și  documentarul Lemn (r. Monica Lăzurean-Gorgan, Ebba Sinzinger, Michaela Kirst), proiectat pe 8 septembrie, de la ora 19:00, în Marea Aulă a Universității Transilvania din Brașov.

Dedicat susținerii cinematografiei autohtone inspirate de lumea montană, Alpin Film Festival prezintă în Competiția Românească și scurtmetrajele Light Line (r. Sabin Dorohoi) – 8 septembrie, ora 18:00, Cinema Astra, Cerbul a trecut prin fața mea (r. Vlad Petri) și Când “Singur pe munte” devine “Prea Singur” (r. Ioan Stoenică) și Cum am trăit într-o pădure (r. Dite Dinesz), proiectate pe 9 septembrie, la ora 18:30, la Cinema Astra. În aceeași secțiune vor putea fi urmărite documentarele La Cota 10 000 (r. Radu Estivan) – 11 septembrie, ora 20:30, și Following the life of Khumbu (r. Cosmin Dumitrache) – 9 septembrie, ora 20:30, ambele proiectate în aer liber, la Bastionul Țesătorilor.

Pe 8 septembrie, de la ora 18:00, publicul va putea urmări Colectia Carpathia, o serie de documentare educative, dar și filmul Emil Racovița intemeietorul speologiei, de la proiecția căruia nu vor lipsi Cristian Lascu și Cristhian Ciubotar. Una dintre întâlnirile-surpriză ale ediției va fi cea cu Zeno Oarcea, pionier al înființării rețelei de Parcuri Naționale din România. O personalitate legendară, silvicutorul este protagonistul unui documentar fascinant regizat de Daniel Befu, și va fi prezent la proiecția organizată sâmbătă, pe 11 septembrie, de la ora 15:00, la Cinema Astra.

Competiția Internațională

O călătorie fascinantă prin cele frumoase trasee montane și o colecție de povești puternice inspirate de relația oamenilor cu natura, selecția de filme incluse în Competiția internațională invită cinefilii să reflecteze asupra unor subiecte arzătoare ce țin de protecția mediului și conservarea valorilor și patrimoniului montan. 28 de lungmetraje și scurtmetraje sosite din întreaga lume se vor vedea în premieră românească la Brașov și vor concura pentru premiile ediției, acordate sâmbătă, pe 11 septembrie, de la ora 19:00, la Centrul Cultural Reduta. Juriul format în acest an din jurnalista Dite Dinesz, omul de cultură Bernard Houliat și alpinistul belgian Tim Vercauteren, va desemna câștigătorul Marelui Premiu al festivalului, în valoare de 1500 de euro, oferit de Consiliul Județean Brașov.

Conferințe

La data de 28 noiembrie 1880, se înființa la Sibiu o asociație care a devenit cunoscută iubitorilor de munte și drumeție de pe lanțul Carpaților și întreaga Europă sub numele SKV – Siebenbürgischer Karpatenverein, respectiv Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor. Istoria plină de aventuri a asociației se regăsește în volumul SKV – 140 de ani de drumeție, semnat de Marcel Șofariu, actualul președinte al SKV. care va prezenta această ediție de colecție în cadrul unui eveniment special, organizat pe 7 septembrie, de la ora 15:00, la Cinema Asta.

La Alpin Film Festival, data de 9 septembrie este Ziua Outdoor pentru persoane cu dizabilități. Evenimentul va debuta cu un atelier de caiac organizat pe Lacul Noua, începând cu ora 12:00, iar de la ora 17:00, în Piața Brassai din Brașov, conferința ,,OUTDOOR-ul în România pentru persoane cu dizabilități” va căuta să răspundă celei mai importante întrebări: în ce măsură este România pregătită să ofere cele mai bune condiții acestor oameni magnifici, pentru ca aceștia să își poată practica pasiuniule într-un mediu propice?

Vor fi prezenți la discuții: Ciprian Anton – Vicepreședintele Comitetului Paralimpic Român, Claudiu Miu – Președintele Asociației Climb Again, Ionuț Stancovici – Președintele Asociației Caiac SMile și Marian Anghel – Vicepreședintele „Union of International Mountain Leader Associations” (UIMLA) cu sediul în Elvetia.

Un subiect foarte fierbinte va fi abordat în cadrul unei discuții extrem de necesare – vineri, pe 10 septembrie, după proiecția filmului Bear Like, în regia lui Roman Droux. Filmul va rula de la ora 18:00, la Centrul Cultural Reduta, și va fi urmat de un dialog cu Mihai Pop, reprezentantul Asociației  pentru Conservarea Diversitaţii Biologice, Prof. Dr. Ing. Ovidiu Ionescu, din partea Facultății de Silvicultură a Universității Transilvania, Leonardo Bereczky, de la  Orfelinatul de urși din Harghita, și Alexandar Dutsov, din partea Balkani Wildlife Society, invitat special din Bulgaria.

Invitați speciali

Prima femeie din istorie distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră Piolet d’Or, alpinista franceză Catherine Destivelle vine la întâlnirea cu iubitorii de munte din România sâmbătă, pe 11 septembrie, de la ora 19:00, la Gala de Decernare a premiilor Alpin Film Festival, organizată la Centrul Cultural Reduta. În aceeași seară, spectatorii prezenți la Brașov vor avea șansa să o întâlnească și pe faimoasa alpinistă Eliza Kubarska, multi-premiata regizoare invitată la proiecția documentarului Peretele umbrelor/ The Wall of Shadows, programată sâmbătă, de la ora 20:30, la Centrul Cultural Reduta.

Provocări sportive

Pentru pasionații de cățărări, principalul punct de atracție se va afla în Piața Brassai din Brașov, acolo unde, cu ajutorul Nivea Romania, va fi instalat un turn de cățărare de 9 metri. Pe 10 și 11 septembrie vor fi organizate ateliere de cățărare deschise tuturor celor interesați, atent supravegheate de partenerii de la Climb Again si Clubul Alpin Român. Pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru publicul general, interesat să deprindă abilitățile de coordonare a caiacului, partenerii de la Caiac SMile au pregătit un eveniment special joi, pe 9 septembrie, începând cu ora 12:00, pe Lacul Noua din Brașov.

Locații

Cinema Astra, Centrul Cultural Reduta, Cinemateca Patria, Piața Brassai, Bastionul Țesătorilor, Piața Sfântul Ion și Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov vor găzdui, de-a lungul celor 6 zile de festival, cele mai apreciate filme despre munte ale anului. Revenirea evenimentului în sălile de cinema și în spațiile de proiecție outdoor nu este singura veste bună. În acest an, Alpin Film Festival face parte din seria de evenimente a Forumului Orașelor Verzi, care fac din Brașov capitala verde a României.  

——————————–

Cea de-a 6-a ediție Alpin Film Festival este un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Brașov si Primăria Municipiului Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.